Comoară de aur veche de 1.500 de ani, descoperită de un arheolog amator în Danemarca

Data publicării:
comoara obiecte aur danemarca
Bijuteriile din aur sunt vechi de aproximativ 1.500 de ani. Foto: vejlemuseerne.dk

Obiecte din aur cu o vechime de aproximativ 1.500 de ani, care compun una dintre cele mai mari, mai valoroase şi mai frumoase comori din istoria Danemarcei, au fost descoperite recent în această ţară, a anunţat duminică asociaţia muzeală a oraşului Vejle.

Un arheolog amator a descoperit 22 de obiecte - care datează cel mai probabil din secolul al V-lea şi au o greutate totală de 945 de grame - cu ajutorul unui detector de metale.

Descoperirea a fost realizată lângă Jelling, care a fost cândva o aşezare umană înfloritoare, iar acum este un sit arheologic de mare importanţă din Danemarca.

Aurul descoperit constă în principal din medalioane frumos decorate, dar cuprinde şi câteva monede romane, transformate în bijuterii, potrivit Agerpres, care citează dpa.

Unele piese au motive şi inscripţii runice, care ar putea face referire la conducătorii din acea vreme, însă conţin şi elemente din mitologia nordică.

Comoara va fi expusă la Vejle începând din data de 3 februarie 2022.

Arheologul danez Morten Axboe a comparat semnificaţia acestor artefacte cu aşa-numitele Coarne de Aur ale lui Gallehus, două coarne de băut care se numără printre cele mai faimoase obiecte din istoria Danemarcei.

Colegul său Peter Vang Petersen, cercetător la Muzeul Naţional din Copenhaga, a declarat că această comoară este o "descoperire de vis", de o excepţională dimensiune, calitate şi măiestrie.

Reprezentanţii Asociaţiei muzeale din Vejle au afirmat că "fascinanta călătorie a aurului ne spune multe lucruri despre continentul european, care era strâns conectat prin comerţ şi război în epoca fierului".

În Danemarca, epoca fierului este definită drept perioada cuprinsă între anii 500 î.e.n. şi 775 e.n., care marchează începutul epocii vikingilor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...