Studiu. Operațiile pe inimă au mai mare succes dacă sunt făcute după-amiaza

Data publicării:
operatie inima infarct
Foto: Shutterstock

Operaţiile de inimă realizate după-amiază vor avea o rată de succes mai mare, arată un nou studiu publicat în prestigioasa revistă The Lancet. Riscul de complicaţii este de două ori mai mic decât la intervenţiile făcute dimineaţa.

operatii inima shutterstock_744518440
Foto: Shutterstock

Specialiştii Universităţii Lille din Franţa au pornit de la statisticile care spun că riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral este mai mare dimineaţa, iar inima şi plămânii funcţionează la capacitate maximă după-amiaza.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat evoluţia a 600 de pacienţi timp de 500 de zile după intervenţiile cardiovasculare. Jumătate dintre ei au fost operaţi la primele ore ale zilei, ceilalţi după-amiaza.

18 la sută dintre pacienţii de dimineaţă au avut un eveniment cardiac major, cum ar fi un atac de cord sau insuficienţă cardiacă, şi doar 9 la sută dintre cei operaţi seara.

De vină este ritmul circadian sau ceasul biologic, aşa cum îl cunoaştem cu toţii, spun cardiologii, pentru că dimineaţa corpul încă îşi încarcă bateriile şi nu este pregătit pentru traume majore.

Medicii speră acum că vor reuşi să facă un medicament care să le permită să modifice ritmul circadian şi să poată face operaţii fără complicaţii şi dimineaţa.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi24,  în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta.  Arhiva emisiunii, aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...