STUDIU Un mecanism ascuns prin care sistemul imunitar poate lupta împotriva cancerului a fost descoperit

Data actualizării: Data publicării:
celule canceroase
Foto: Profimedia

Cercetători de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au descoperit noi detalii despre felul în care sistemul imunitar poate să recunoască şi să ucidă celulele canceroase, o descoperire ce are potenţialul de a duce la noi strategii de tratament împotriva cancerelor agresive, informează Xinhua.

Oamenii de ştiinţă de la Jonsson Comprehensive Cancer Center din cadrul UCLA au descoperit că anumite celule imunitare pot să lupte în continuare împotriva cancerului chiar şi atunci când celulelor canceroase le lipseşte o proteină importantă pe care sistemul imunitar se bazează pentru a depista celulele canceroase, potrivit unui comunicat de presă publicat marţi de universitatea americană și citat de Agerpres.

Potrivit cercetătorilor de la UCLA, absenţa proteinei cruciale B2M pare să activeze un răspuns imunitar alternativ în care sunt implicate celule naturale ucigaşe (NK) şi celule T CD4, conform unor studii realizate atât pe animale, cât şi pe biopsii tumorale ale unor pacienţi umani.

Descoperirea indică existenţa unui potenţial mecanism de rezervă prin care sistemul imunitar recunoaşte şi atacă celulele canceroase, potrivit cercetătorilor americani.

"Neaşteptatul rol critic jucat de celulele NK şi de celulele T CD4 ar putea fi o altă modalitate prin care sistemul imunitar poate să combată anumite tipuri de tumori cu ajutorul medicamentelor de blocare a punctelor de control imunitar", a declarat Mildred Galvez de la Facultatea de Medicină David Geffen din cadrul UCLA şi de la Charles R. Drew Medical Education Program, principala autoare a studiului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...