Apple, pe piața transferurilor de bani

Data publicării:
apple

Apple vrea să lanseze un serviciu pentru transferuri de bani, pe care utilizatorii îl vor putea folosi prin intermediul unei aplicații. Transferul de bani va putea fi realizat între posesorii de telefoane iPhone și pentru a reduce timpii de așteptare ar putea fi folosit chiar și un card de debit dedicat. Unul dintre numele vehiculate pentru noul serviciu este Apple Cash, potrivit publicației Redcode.

Este o discuție mai veche, pe care compania americană a început-o încă din 2015, însă care s-ar putea materializa abia anul acesta. Apple poartă de asemenea discuții pentru lansarea unor carduri care să funcționeze în rețeaua de Visa.

Ceea ce Apple încearcă să facă este să-și consolideze prezența în domeniul serviciilor financiare, în care a intrat în urmă cu mai bine de doi ani, o dată cu lansarea serviciului de plăți prin intermediul telefonului mobil. Prin Apple Pay, utilizatorii de iPhone au cheltuit, anul trecut, 36 miliarde dolari, totuși cu mult sub așteptările companiei americane de peste 200 miliarde. Reprezentanții companiei speră însă ca o dată ce vor avea și aceste carduri, să activeze un număr mult mai mare de utilizatori de Apple Pay. Asta în contextul în care analiștii estimează că numai în SUA, ar putea fi realizate, anul acesta, plăți cu telefonul mobil în valoare de 1.000 miliarde de dolari.

Pe piața transferurilor digitale de bani, Apple va avea de luptat cu o concurență puternică. Serviciul QuickPay, al JP Morgan a avut tranzacții de 28 miliarde de dolari, anul trecut, în timp ce PayPal a înregistrat transferuri de peste 17 miliarde dolari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...