Cum se învață medicina în străinătate

Data actualizării: Data publicării:
robot medicina

Un robot medical care arată exact ca un copil de 5 ani. Mai mult decât atât, are reacții, vorbește, plânge cu lacrimi și chiar sângerează. Le este, astfel, de mare ajutor studenților la medicină din Statele Unite, care învață să-și facă meseria cu ajutorul tehnologiei. Și nu sunt singurii.

Dacă privești de departe, ai putea crede că pe acest pat de spital se află un copil. Când te apropii însă, îți dai seama că este un robot, dar unul foarte bine realizat. Și nu doar cî arată aproape ca un băiețel adevărat, dar și vorbește și interacționează.

„Îți pot arăta cum mă simt cu ajutorul mișcării capului sau ochilor”, spune roboțelul-copil.

James Archetto - reprezentantul companiei producătoare: „Respiră, plânge, vorbește, capul se mișcă în spate și în față, ochii i se mișcă, are tensiune arterială, puls, îi poate fi monitorizată glicemia”.

Un astfel de robot este esențial pentru studenții care vor să se specializeze în pediatrie. În loc să învețe direct pe pacienți reali, pot mai întâi să exerseze pe el, mai ales manevre invazive. În plus, cu ajutorul unui soft, robotul poate fi programat să îi crească tensiunea, să respire alert ori să sângereze. Astfel, profesorii pot vedea ce decizii ia studentul.

Există multe astfel de manechine care sunt folosite de studenți: nou-născuți, adolescenți și chiar femei însărcinate, cu ajutorul cărora sunt simulate nașteri. Tehnologia este folosită din ce în ce mai mult în procesul de învățare. De exemplu la Spitalul de Pediatrie din Los Angeles studenții învață cum să reacționeze în situații de urgență cu ajutorul realității virtuale.

La Universitatea din Basel cercetătorii, împreună cu medicii, au creat un program care le permite studenților să vadă interiorul pacientului în mărime naturală, cu toate problemele pe care le are. Softul se bazează pe investigațiile imagistice obținute cu ajutorul CT-ului, care sunt transformate în timp real în imagini 3D. Astfel, chirurgii își pot pregăti mult mai bine operațiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...