Holoflex, primul smartphone holografic flexibil

Data publicării:
telefon

 

Holoflex permite utilizatorilor să îndoaie ecranul Full HD (1920×1080 pixeli) şi, astfel, să vadă imagini 3D diferite, în funcţie de perspectivă. Atunci când, de exemplu, vrei să te joci Angry Birds, o să lansezi pasărea prin îndoirea ecranului şi vei simţi că aceasta iese din ecran în timp ce zboară.

Imaginile redate de ecranul 3D sunt încă rudimentare, având o rezoluţie de 160×104 pixeli, însă, pe viitor, acestea vor deveni tot mai clare, afirmă unul dintre cercetători.

GadgetReport.ro relata, recent, că telefoanele flexibile ar putea deveni realitate mai devreme decât ne-am fi aşteptat. Samsung, LG, Sony dar şi alţi producători au prezentat, în ultimii ani, prototipurile unor ecrane şi baterii flexibile, capabile să rescrie din temelii industria gadgeturilor.

Holoflex este al doilea produs lansat de cei de la Human Media Lab după Reflex, un alt gadget cu ecran flexibil.

Gadgetul are un ecran flexibil LG OLED, de 720p, căruia i-au ataşat o serie de senzori şi un procesor capabil să ruleze un sistem de operare Android 4.4. Îndoind ecranul, acesta permite diverse acţiuni, de la activarea unor aplicaţii şi jocuri la întorsul paginilor unei cărţi virtuale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...