„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina va avea un purtător de cuvânt creat de AI. După chipul cui a fost creată Victoria Shi

Data actualizării: Data publicării:
victoria purtatorul de cuvant al ME ucrainean generat de AI
Ucraina a prezentat miercuri un purtător de cuvânt generat de AI, numit Victoria. FOTO: X

Ucraina a prezentat miercuri un purtător de cuvânt generat de AI, numit Victoria, care va face declarații oficiale în numele Ministerului de Externe, a transmis The Guardian. 

Ministerul a spus că va folosi „pentru prima dată în istorie” un purtător de cuvânt digital pentru a citi declarațiile, care însă vor fi în continuare scrise de oameni.

Serviciul de presă al ministerului de externe a spus că declarațiile date de Shi nu vor fi generate de AI, ci „scrise și verificate de oameni reali”.

„Este doar partea vizuală pe care AI ne ajută să o generăm”, a spus Dmitro Kuleba, ministrul de externe ucrainean, adăugând că noul purtător de cuvânt a fost un „salt tehnologic pe care niciun serviciu diplomatic din lume nu l-a făcut încă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Îmbrăcată într-un costum închis la culoare, noul purtător de cuvânt s-a prezentat drept Victoria Shi. Silueta gesticulează cu mâinile și își mișcă capul în timp ce vorbește.

Principalul motiv pentru care a fost creată a fost „economisirea de timp și resurse” pentru diplomați, a spus Kuleba.

Creatorii lui Shi sunt o echipă numită Game Changer, care a realizat și conținut de realitate virtuală legat de războiul din Ucraina.

Numele purtătorului de cuvânt se bazează pe cuvântul „victorie” și pe expresia ucraineană pentru inteligența artificială: shtuchniy intelekt .

Aspectul și vocea lui Shi sunt modelate după o persoană reală: Rosalie Nombre, cântăreață și fostă concurentă la versiunea ucraineană a reality show-ului „Burlacul”. Nombre s-a născut în orașul Donețk, acum controlat de ruși, din estul Ucrainei. Are 54.000 de urmăritori pe contul ei de Instagram.

Kuleba a spus că Nombre și-a oferit imaginea gratuit. El a subliniat că Shi și Nombre „sunt doi oameni diferiți” și că doar figura AI va da declarații oficiale.

Pentru a evita falsurile, declarațiile vor fi însoțite de un cod QR care va face legătura cu versiunile comunicărilor scrise de pe site-ul ministerului

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta