Parlamentul australian a adoptat legea care obligă giganţii tehnologici să plătească conţinutul media

Data publicării:
Aplicațiile Google, Facebook, Amazon pe un iPhone
Aplicațiile Google, Facebook, Amazon pe un iPhone. Foto: Profimedia Images

Parlamentul australian a adoptat joi o lege care obligă giganţii tehnologici să plătească mass-media pentru preluările de conţinut, informează AFP, potrivit Agerpres. Legea a fost adoptată cu uşurinţă, după ce companiile Facebook şi Google au ajuns la un acord cu autorităţile pentru a evita să fie supuse unui arbitraj obligatoriu.

Actul normativ deschide calea pentru ca cei doi jucători digitali majori să investească zeci de milioane de dolari în acorduri pentru conţinut local.

de asemenea, legea s-ar putea dovedi un model pentru rezolvarea conflictelor dintre giganţii tehnologici şi autorităţile de reglementare din întreaga lume pentru a echilibra relaţiile dintre mass-media tradiţionale, aflate într-o mare dificultate financiară, şi giganţii care domină internetul şi captează o parte semnificativă a veniturilor din publicitate.

Guvernul australian a declarat că legea va garanta că organizaţiile de presă "sunt compensate în mod echitabil pentru conţinutul pe care îl generează, contribuind astfel la menţinerea vie a jurnalismului de interes public în Australia".

Google va plăti de acum pentru conţinutul de ştiri care apare în noul său instrument numit Google News Showcase, iar Facebook va trebui să plătească furnizorii care apar în produsul său News, ce urmează să fie lansat în Australia mai târziu în cursul acestui an.

Investiții contra conținut

După blocarea publicării de linkuri către articole de ştiri din mass-media locale sau internaţionale ca răspuns la proiectul de lege, proprietarul Instagram şi WhatsApp a cedat şi a încheiat un acord de ultimă oră cu guvernul de la Canberra.

Grupul lui Mark Zuckerberg a anunţat că va investi cel puţin un miliard de dolari în conţinut de ştiri în următorii trei ani. Această sumă, comunicată miercuri într-o postare pe blog de Nick Clegg, responsabil pentru afaceri publice, se adaugă celor 600 de milioane de dolari investiţi în mass-media din 2018.

La rândul său, Google şi-a exprimat deja acord să plătească "sume semnificative" în schimbul conţinutului oferit de grupul de presă al magnatului Rupert Murdoch, News Corp, care a făcut presiuni în favoarea adoptării acestei legi în Australia.

Facebook şi Google au la dispoziţie două luni pentru a încheia alte acorduri prin care să evite un arbitraj obligatoriu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...