Un român de 20 de ani, cel mai tânăr milionar din Silicon Valley. Cine este Sebastian Dobrincu

Data actualizării: Data publicării:
Sebastian Dobrincu
La fel ca mult mai faimoșii Elon Musk și Larry Page, Sebastian Dobrincu a urmat cursurile Universității Stanford, unde a învățat despre inteligență artificială și modalitățile prin care roboții „învață” și se dezvoltă. Foto: Agerpres

Silicon Valley este faimoasă pentru că a produs mii de profesioniști de succes, cu idei care au schimbat lumea. Este un loc perfect să faci avere peste noapte, dacă ai o idee inovatoare și spațiul perfect unde poți găsi finanțare pentru cele mai nebunești idei de afaceri. Este de înțeles, de altfel, având în vedere că tehnologia este una dintre cele mai profitabile industrii din lume la ora actuală. Și una care a cunoscut o dezvoltare fulminantă în ultimele decenii.

Potrivit unui raport al celor de la Yahoo! Finance, citat de publicația Forbes, numai până la sfârșitul acestui an, Silicon Valley va produce nu mai puțin de 5.000 de milionari. Printre aceștia se numără și Sebastian Dobrincu, un tânăr de numai 20 de ani din România, care este și unul dintre cei mai tineri milionari pe care i-a dat Silicon Valley.

Sebastian s-a născut în București și, încă de la o vârstă fragedă, a demonstrat că este talentat și pasionat de programare și tehnologie. La vârsta de numai 7 ani a început să învețe despre sofware. În următorii 10 ani a continuat să-și cultive abilitățile de programator și inginer. Spotify, Facebook și TikTok au fost impresionați de talentul lui.

Însă Sebastian nu s-a oprit aici. La numai 17 ani a fondat Storyheap, o platformă care a devenit lider de piață pe zona de social media content marketing. Storyheap a fost un hit încă de la lansare și în scurt timp Sebastian avea o listă lungă de clienți faimoși, printre care Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music sau Shake Shack.

După povestea Storyheap, tânărul și-a lansat și cariera de antreprenor. Cu experiența acumulată a pus pe picioare Brandmates și Owlmetrics - cu misiunea de a ajuta brandurile să-și mărească influența pe platforme de social media și să-și crească afacerea. Printre clienții celor două platforme se numără alte nume faimoase, printre care: Universal, Interscope Records și HubSpot.

Pe urmele lui Elon Musk și Larry Page

La fel ca mult mai faimoșii Elon Musk și Larry Page, Sebastian Dobrincu a urmat cursurile Universității Stanford, unde a învățat despre inteligență artificială și modalitățile prin care roboții „învață” și se dezvoltă.

Însă, la fel ca giganții tech Bill Gates și Mark Zuckerberg, Dobrincu a decis să renunțe la școală și să își concentreze eforturile în antreprenoriat și dezvoltarea de noi produse. Și nu a trecut mult timp până când tânărul și-a câștigat faima în media din SUA și nu numai.

Anul acesta a devenit cel mai tânăr membru din clasamentul Forbes „30 under 30” (n.r. - 30 de milionari sub 30 de ani).

„Realizările profesionale sunt rezultatul unei misiuni de-o viață de a-mi folosi abilitățile să transform lumea într-un loc puțin mai bun”, a spus, cu modestie, tânărul.

Cu timpul, Sebastian a devenit o figură cunoscută în toată lumea și foarte talentat la vorbitul în public. Misiunea lui în cadrul conferințelor la care participă este să le dea sfaturi tinerilor care visează la o carieră în antreprenoriat.

Firme ca Facebook și Apple se bat să-l angajeze. Însă Sebastian a refuzat ofertele. Are propriile planuri și vise, la care nu vrea să renunțe. Iar pentru ca ele să devină realitate, trebuie să rămână independent.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...