Un mineral care nu ar trebui să existe la suprafața Pământului a fost găsit într-un diamant provenit dintr-una din cele mai mari mine

Data actualizării: Data publicării:
diamant cu margini verzi si mineral davemaoita
Davemaoită, un mineral din adâncurile planetei, a fost găsită într-un diamant găsit într-o mină aflată la suprafața Pământului. Foto: Natural History Museum of Los Angeles County/ Instagram

Un mineral care nu ar trebui să existe pe suprafața Pământului a fost descoperit de către cercetători într-un diamant. Denumit davemaoit, mineralul a fost găsit într-un diamant din cea mai mare mină de suprafață din lume pentru exploatarea diamantelor, potrivit USA Today.

Mineralul davemaoit a fost găsit într-un diamant săpat în urmă cu decenii din mina Orapa din Botswana, cea mai mare mină deschisă ce exploatează diamante.

Oliver Tschauner, un geochimist de la Universitatea din Nevada, Las Vegas, împreună cu colegii săi, a studiat davemaoita și alte minerale prinse în diamante aflate în straturile adânci ale Pământului, potrivit descoperirilor publicat de Science. Tschauner a numit mineralul după Ho-kwang „Dave” Mao, un om de știință care a făcut multe descoperiri inedite în geochimia și geofizica care studiază materialele de sub înaltă presiune.

Davemaoita este în mare parte silicat de calciu dar poate avea izotopi radioactivi de uraniu, toriu și potasiu, care generează multă căldură în straturile joase ale mantalei pământene, potrivit jurnalului științific. Davemaoita este o parte a grupului de minerale care ajută la controlul mișcării și ciclurilor căldurii prin adâncurile Pământului.

În mod obișnuit, davemaoita poate exista la presiuni mari în mantaua inferioară, însă mineralul a supraviețuit în bucăți mici găsite în diamant.

„Rezistența diamantului păstrează conținutul la presiuni înalte”, a spus Tschauner pentru Live Science.

Asociația Internațională Mineralogică a aprobat numele davemaoitei anul trecut și l-a lăudat ca fiind al doilea mineral la mare presiune numit după Mao.

Davemaoita este unul dintre cele trei principale minerale din mantaua inferioară a Pământului și compune 5 sau 7% din materia mantalei, a mai declarat Tschauner pentru Live Science.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita