Aciditatea Oceanului Arctic creşte mult mai repede din cauza topirii gheţii. Viața marină, în pericol (studiu)

Data publicării:
Ghetar incalzire gloabala
Foto: GettyImages

Un grup internaţional de oameni de ştiinţă a constatat că procesul de acidificare în Oceanul Arctic este mult mai rapid comparativ cu alte oceane ale lumii, ca urmare a topirii gheţii marine.

Studiul făcut de un grup internațional condus de cercetători chinezi, publicat vineri în jurnalul Science, a demonstrat că rata de acidificare din vestul Oceanului Arctic este de trei până la patru ori mai rapidă comparativ cu alte bazine oceanice.

O creştere a nivelului de dioxid de carbon (CO2) indusă de activitatea umană a avut drept rezultat o apă de mare cu o aciditate mai ridicată şi mineral de carbonat de calciu mai puţin saturat, un proces denumit acidificarea oceanului.

Echipa condusă de oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Polare şi Marine din cadrul Universităţii Jimei a sintetizat date privind nivelul de carbonat oceanic din 47 de mostre prelevate în timpul unor expediţii ştiinţifice în regiunea Oceanului Arctic din 1994 până în 2020, în vederea analizării modului în care ciclul carbonului din acest ocean răspunde la schimbările climatice.

Cercetătorii au descoperit că, din cauza schimbărilor climatice şi a retragerii ulterioare a gheţii marine, o suprafaţă mai mare de apă de mare acoperită iniţial de gheaţă a fost expusă atmosferei, fapt ce conduce la absorbţia mai rapidă a CO2 atmosferic, determinând astfel acidificarea drastică a oceanelor şi reducerea capacităţii oceanului de a acţiona ca un tampon la impactul încălzirii globale.

Oamenii de ştiinţă anticipează o scădere suplimentară a pH-ului la latitudini mai înalte, unde se manifestă retragerea gheţii marine. În acest sens, ei au subliniat necesitatea urgentă de reducere a emisiilor de carbon pentru conservarea ecosistemului arctic.

„Acidificarea oceanelor poate avea un impact catastrofal asupra vieţuitoarelor marine, cum ar fi scoici, midii şi melci, esenţiale pentru somonul arctic şi heringi”, a declarat Qi Di de la Universitatea Jimei, autor principal al studiului, potrivit agenției Xinhua, preluată de Agerpres.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...