Agent Green: 29.058 hectare de păduri de la Băile Herculane au fost salvate în instanţă

Data publicării:
padure iarna
FOTO: Getty Images

Organizația Agent Green a anunţat vineri că a căştigat în instanţă un proces pentru salvarea a peste 29.000 de hectare de pădure din Băile Herculane. 9 ani s-a tăiat ilegal la Băile Herculane, spun reprezentanţii organizaţiei, citați de News.ro.

„Victorie pe 22 decembrie în dosarul 222/2/2019. 29058 de hectare de păduri de la Băile Herculane au fost salvate în instanţă. Agent Green a câştigat astăzi la Curtea de Apel Bucureşti procesul pe fond împotriva Ministerului Mediului, Romsilva şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului”, anunţă Agent Green, într-o postare pe Facebook.

Organizaţia explică faptul că, anterior acestul proces, Agent Green a dat în judecată aceleaşi pârâte pentru a obţine suspendarea tăierilor având certitudinea că acestea sunt ilegale.

„Procesul pe suspendare a fost pierdut, dar iată că cel pe fond a fost câştigat. Asta înseamnă că 9 ani de zile, s-a tăiat ilegal la Băile Herculane în baza unui amenajament silvic abuziv”, a mai transmis organizaţia.

Reprezentanţii acesteia afirmă că procesul a durat 5 ani şi a necesitat cheltuieli uriaşe cu expertizele suplimentare solicitate de instanţă.

„Curtea a anulat ordinul de ministru pentru aprobarea amenajamentului silvic al ocolului Băile Hereculane. Această victorie arată că ministerul, Agenţia de Protecţia Mediului şi Romsilva sunt principalii duşmani ai pădurii, deşi ar trebui să fie autorităţile care le protejează”, afirmă reprezentanţii Agent Green.

Aceştia au precizat că magistraţii au respins excepţiile invocate de minister şi de romsilva ca neîntemeiate.

Curtea a admis cererile Agent Green şi a admis excepţia de nelegalitate a Deciziei etapei de încadrare nr.11/29.03.2013 emisă de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. De asemenea, Curtea a anulat Ordinul nr.195/25.02.2014 emis de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climaterice.

Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri