Atacul nurcilor americane din Brașov

Data publicării:
nurca

 „A intrat la coteţe aici, acolo a fost şi cuşca. Curci, raţe, le făcea praf, le rămâneau numai aripile”, povestește o femeie.

Şi la mine a omorât. Nu ştiu dacă a fost nurcă sau altceva, dar dacă nu am mai găsit decât fulgii, cred că nurcă a fost”, spune o alta.

Necazurile oamenilor din comunele Feldioara şi Hălchiu au început în toamna anului trecut. Ferma de nurci americane din apropiere a primit atunci un transport de câteva mii de animale. Şoferul a făcut o manevră greşită.

Au fost trei zile ploioase, a alunecat şi a îndoit poarta destul de tare. (Reporter: Cum au reuşit nurcile să iasă? Cele transportate sau cele din interior?) Nu, din interior”, explică Adina Oyntzen - assistant manager la ferma de nurci.

„Este o specie care atacă, de multe ori atacă mai mult decât consumă la un moment dat, este o specie invazivă. Fiind specie de mamifer carnivor transmite clar rabia dacă o ia. În pericol sunt mai ales vieţuitoarele din rezervaţia naturală Dumbrăviţa, unde nurcile s-au instalat”, explică conf. univ. Dan Traian Ionescu - coordonatorul sucursalei Braşov a Societăţii Ornitologice Române.

„Vom solicita Ministerului Mediului să interzică în România comerţul, transportul şi comercializarea sau creşterea nurcii americane”, a anunțat Liviu Cioineag - directorul executiv al Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România.

Mai multe ţări din Uniunea Europeană au luat deja măsuri similare. În plus, activiştii de mediu mai cer închiderea fermei de unde animalele au evadat, pe motiv că funcţionează ilegal.

Proprietarul are autorizaţie de construire, dar nu şi de funcţionare. Asta pentru că nu au fost bifate toate cerinţele impuse de Agenţia pentru Protecţia Mediului

Refacere poartă intrare, îndepărtare anexe şi vegetaţie din perimetru, montare camere video pentru supraveghere permanentă”, enumeră câteva dintre ele Elena Bucur, consilier pentru relaţii publice la APM Braşov.

Probleme au găsit şi inspectorii sanitar veterinari: „Neconformităţi legate de asigurarea perimetrului, condiţiile de biosecuritate nu existau la nivel maxim, cum am impus în momentul autorizării”, explică Dorin Enache - directorul executiv al DSVSA Braşov.

Aceste nereguli au adus proprietarilor fermei o amendă de 9.000 de lei. Crescătoria de nurci se întinde pe opt hectare, foarte aproape de zonele locuite şi la doar trei kilometri de aria protejată Dumbrăviţa.

Cele câteva zeci de mii de nurci americane sunt crescute pentru blană. Proprietarul fermei e cetăţean olandez şi a investit 15 milioane în fermă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Hailey Bieber a postat noi imagini cu burtica de gravida. Vezi ce pofte are vedeta in sarcina: “Nu ma...