Bambi, cerbul din Munții Vrancei crescut de vaci

Data publicării:
bambi

El este Bambi, un cerb de aproape un an care a rămas orfan astă iarnă. Singur și fără apărare, puiul ar fi fost o pradă ușoară pentru animalele sălbatice. A fost găsit însă şi salvat de o familie din comuna Tulnici.

A ajuns rănit la noi, l-am îngrijit o grămadă de timp și după care a fost adoptat de o vacă, să sugă lapte direct la sursă și de atunci nu a mai plecat dintre ele. Este blând, este blajin, nu fuge, nu este sperios,” povestește Ionică Desagă.

Cerbul s-a obişnuit cu oamenii şi nu se sperie când cineva vrea să-l mângâie.

A intrat în familia noastră ca un membru. Degajă așa o prietenie pe care nu poți să o simți, adică nu pot să spun în cuvinte cum se remarcă prietenia asta între mine și el, și în familia noastră,” spune Valerica Desagă.

Câteodată animalul pleacă spre munți, dar doar pentru câteva zile.

Când s-o mai mari și o crește și o veni perioada împerecherii probabil că o să plece, o să își caute tovarăși,” adaugă Ionică Desagă.

O să fie greu, că el o sa plece in sălbăticie, nu o să stea cu noi în permanență, deja pleacă de acasă, nopțile nu prea le doarme acasă,” zice Valerica Desagă.

Localnicii din Tulnici dar şi turiştii vin să vadă cerbul crescut de vaci.

„Foarte impresionant, a avut grijă de el, l-a salvat de la animalele sălbatice, s-a acomodat într-un fel în climatul... adică cu vitele,” spune un localnic.

Cei care l-au găsit pe Bambi trebuie acum să anunţe autorităţile dacă vor să aibă grijă în continuare de cerb.

În baza unei autorizații eliberate de Ministerul Mediului poate să aibă grijă de un pui până la o anumită vârstă,” precizează Mircea Grosu, purtătorul de cuvânt al AJVPS Vrancea.

Cerbii pot ajunge să cântărească la maturitate între 180 şi 300 de kilograme şi pot trăi până la 20 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...