FOTOGALERIE Zimbrii se întorc în România. 17 exemplare din specia-emblemă sunt găzduite în Munţii Ţarcu

Data publicării:
zimbri silviu matei

17 zimbri au fost reintroduşi în sălbăticie duminică, într-o pădure din România. Este vorba de cel mai mare transport de zimbri din Europa, care a avut ca destinaţie o pădure din Munţii Ţarcu, în comuna Armeniş din Caraş-Severin. Animalele din specia-emblemă, donate de grădinile zoologice sau de rezervaţiile de pe continent, s-au acomodat deja în noul mediu.

 
 

Primul zimbru pentru care s-au deschis uşile camionului a avut nevoie de câteva minute pentru a-şi face curaj să păşeaşcă în noua casă. Celelalte exemplare i-au urmat însă imediat exemplul.

Este cel mai mare transport de zimbri din istoria Europei”, a declarat cu această ocazie Magor Csibi, - directorul World Wide Fund România.

Am ales să aducem zimbrul înapoi în România din numeroase motive. Munții Carpați reprezintă un habitat propice pentru bizoni; împrejurimile sunt interconectate, pentru că există mult spațiu”, arată Frans Schepers, directorul Rewilding Europe, organizaţia fără de care acest demers nu ar fi fost posibil.

De aici, ţine de înţelepciunea noastră, de priceperea noastră de a-i lăsa să se înmulţească, pentru că ei sunt o verigă importantă în toată această piramidă a biodiversităţii”, spune la rândul său Ane Jugănaru, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Autorităţile vor ca, în timp, zona din Munții Țarcului să devină una turistică. „La noi în zonă oamenii sunt foarte gospodari. O să îi punem să se implice şi ei, prin amenajarea unor sălaşe. Oamenii au proprietăţi şi chiar am demarat discuţii pentru reamenajarea acestor locaţii pentru a atrage turiştii”, subliniază în acest sens Petru Vela, primarul comunei Armeniş.

Inițiatorii proiectului vor ca, în această vară, alte zece exemplare să fie aduse în România, iar până în 2024, să găzduim cel puţin 500 zimbri în pădurile de aici.


FOTOGALERIE via Rewilding Europe:


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...