Ministrul Mediului a anunțat un proiect de ordin pentru eliminarea „imediată” a urșilor care atacă omul

Data publicării:
ursi bruni
Urși bruni. Foto: Profimedia Images

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, joi, publicarea pe site-ul ministerului a unui proiect de ordin prin care se propune eliminarea „imediată” a exemplarelor de urs brun care atacă omul.

„Pe 22 septembrie, (...) am publicat pe site-ul Ministerului un nou proiect de ordin de ministru prin care propunem eliminarea imediată a exemplarelor de urs brun care atacă omul, pentru că este de nepermis ca, în cazul în care viaţa umană este pusă în pericol, în momentul în care s-a produs deja un incident de genul acesta, să se mai aştepte săptămâni întregi până la aprobarea derogării”, a spus ministrul, într-un mesaj transmis la Sinaia, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, 12 state europene au cerut „răspicat” modificarea legislaţiei europene în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de urs brun şi lup.

„Sunt 12 state europene care au cerut răspicat, concret, modificarea Directivei habitate în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de lupi şi de urşi bruni, pentru că sunt 12 state membre unde aceste carnivore mari generează conflicte din ce în ce mai multe în relaţia cu populaţia din aceste ţări, în relaţia cu fermierii, în ceea ce priveşte relaţia om-urs, în relaţia om-lup sau acele pagube care împing înainte aceste propuneri, aceste măsuri care trebuie să fie luate la nivel european”, a mai spus Tánczos Barna.

El şi-a exprimat convingerea că se vor găsi soluţii pentru reducerea atacurilor şi „conflictelor” dintre oameni şi urşi.

„Ministerul, pentru prima dată, plăteşte la zi toate despăgubirile pentru a reduce şi presiunea cealaltă, cea la adresa fermierilor care sunt afectaţi de atacurile de urs, de pagubele create de aceste animale sălbatice. Trebuie să ajungem înapoi într-o situaţie de echilibru şi ministerul lucrează la acest lucru. Suntem convinşi că vom găsi soluţii prin care vom putea reduce efectele, vom reduce numărul de atacuri, vom reduce numărul de conflicte dintre om şi urs”, a mai afirmat ministrul Mediului.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat, la Sinaia, campania media de informare şi conştientizare a publicului larg cu privire la conservarea populaţiei de urs brun din România.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...