Pericol. Dealul de lângă autostrada tasată, lăsat fără pădure

Data actualizării: Data publicării:
padure defrisari

Multe proiecte, făcute fără studii de specialitate, ajung să conducă la adevărate probleme. Dealul Bucium, de lângă autostrada Sibiu-Orăştie, care este afectat de alunecări grave de teren, va rămâne şi fără pădure. Autorităţile locale au aprobat tăierea fagilor seculari de pe versantul opus autostrăzii. Oamenii din sat se tem că pământul le va acoperi casele în câţiva ani.

Mai mulţi săteni din Aciliu au mers la primărie să ceară explicaţii, după ce au aflat că pădurea va fi tăiată.

Nu are nicio justificare şi vrem să opriţi această tăiere”, spune un localnic.

Licitaţia pentru exploatarea lemnului din pădurea Bucium a fost deja încheiată.

Nu pot să spun acum dacă vom înceta lucrările. Atâta vreme cât este un contract, ştiţi foarte bine că nu poate fi întrerupt unilateral, oricând vrem noi”, spune Horaţiu Răcuciu, primarul oraşului Sălişte.

Reprezentanţii Ocolului Silvic recunosc că toată pădurea va fi tăiată în următorii şapte ani.

„Arboretul matur va fi îndepărtat de pe suprafaţa respectivă, lăsând loc arborilor, plantelor tinere, care vor constitui ceea ce urmează, pădurea de viitor pe suprafaţa respectivă”, spune Tiberiu Brad, şef Ocolul Silvic Sălişte.

Firma care a câştigat licitaţia a început deja exploatarea lemnului.

„Îmi este teamă că, spre exemplu, pe dealul ăsta nu va mai fi niciun copac. Fuge terenul, în primul rând, peste sat. Că şi-aşa e cum e acolo terenul, e instabil”, spune un localnic.

Drumul din sat şi mai multe case sunt deja afectate de alunecările de teren care au creat mari probleme şi autostrăzii.

Alunecările de pe dealul Bucium au fost analizate şi de experţi străini.

Aceasta, în condițiile în care un experiment realizat jurnaliștii sibieni arată că ritmul de curgere a valurilor de pământ spre carosabil în zona dealului Bucium de pe autostrada Sibiu Orăștie, lotul 3, este de 30 de centimetri la două săptămâni, adică un metru la o lună și jumătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...