Vara lui 2021 a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată în Europa

Data actualizării: Data publicării:
Pompier încearcă să stingă un incendiu puternic în SUA
Peste 90% dintre ţările lumii se vor confrunta cu temperaturi extreme din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră. Sursă foto: Profimedia Images

Europa a avut parte în acest an de cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent, temperaturile depăşind uşor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, au anunţat marţi oameni de ştiinţă din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene, relatează DPA.

Conform Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice, media temperaturii la suprafaţa solului în perioada iunie-august s-a situat cu aproape 1 grad Celsius peste media din 1991-2020, devenind astfel cea mai călduroasă din acest set de date. În cele mai călduroase veri anterioare, din 2010 şi 2018, media temperaturii a fost cu 0,1 grade Celsius mai scăzută, transmite Agerpres.

Citește și: Ce se va întâmpla în Europa din cauza schimbărilor climatice. Incendii, inundații și dispariția unor zone de coastă

Temperatura din perioada verii 2021 marchează cel mai recent punct de referinţă în cadrul unei tendinţe de încălzire la nivel global pe termen lung, în contextul în care emisiile de gaze cu efect de seră schimbă clima planetei.

Înregistrările Copernicus datează din 1950, însă sunt supuse unor verificări încrucişate cu alte seturi de date care datează de la jumătatea secolului al XIX-lea.

Serviciul european a precizat într-un comunicat că, la nivel global, luna august 2021 a fost, împreună cu august 2017, cea de-a treia cea mai călduroasă înregistrată vreodată, cu puţin peste 0,3 grade Celsius mai fierbintedecât media înregistrată în perioada 1991-2020.

Citește și: Criza încălzirii globale: Semnele vitale ale Planetei au ajuns deja într-un punct fără întoarcere

În Europa, luna august din 2021 a fost aproape de media din 1991-2020, însă a prezentat condiţii contrastante pe întregul continent. Acestea au inclus temperaturi maxime record în ţările mediteraneene, valori mai ridicate decât media în partea de est a continentului şi, în general, temperaturi sub medie în zona nord.

Citește și: Politico: schimbările climatice vor accentua diviziunile în Europa. De ce ne este viața pusă în pericol

Marţi dimineaţă, reprezentanţii Climate Action Network, ce grupează aproximativ 1.500 de ONG-uri, inclusiv Greenpeace, WWF, Action Aid, Oxfam şi Amnesty International, au solicitat amânarea următoarei ediţii a Conferinţei ONU pentru schimbări climatice, COP26, considerând că este imposibilăorganizarea unei reuniuni juste şi cuprinzătoare la Glasgow, în perioada 31 octombrie - 12 noiembrie, din cauza ratelor mici de vaccinare împotriva COVID-19 din ţările sărace, care nu au avut acces la cantități mari de ser pentru imunizare.

Citește și: Iulie 2021 a fost cea mai caldă lună înregistrată vreodată pe Pământ

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...