VIDEO. Clădirea rezistentă la un seism de 10 pe Richter

Data publicării:
cladire richter

Macheta are 1 metru şi jumătate înălţime şi a rezistat fără probleme la simularea a trei cutremure mari: de 6,7 , 6,9 şi chiar 10.

Aceste cutremure sunt de fapt trei accelerograme, două dintre ele înregistrate, Northridge şi El Centro. Cutremure foarte spectaculoase şi foarte importante pentru Statele Unite. Cel de-al treilea cutremur la care structura a rezistat este unul generat artificial pentru testarea structurilor. Este unul cu magnitudinea de aproximativ 10 pe scara Richter”, a declarat asist. dr. ing. Ovidiu Prodan, coordonatorul proiectului.

Secretul constă în modul în care a fost concepută clădirea. „Elementele care preiau o mare parte a încărcării şi care fac diferenţa dintre o structură obişnuită, regulată, sunt aceşti stâlpi înclinaţi, nişte contra-vânturi care practic preiau eforturile foarte mari care se dezvoltă la baza clădirii în momentul seismului”, a explicat Alexandru Ţigănescu, student la Facultatea de Construcţii.

Partea de efort este îmbinarea pieselor, lipirea lor, un lucru exact, un lucru curat”, a spus Diana Coman, studentă la Facultatea de Arhitectură.

Nu este prima dată când studenţii de la Universitatea Tehnică realizează machete rezistente la cutremure. Anul trecut echipa din România a reuşit să obţină locul I la concursul internaţional de clădiri rezistente la seisme.

Şi anul acesta vor participa la aceeaşi competiţie, de data aceasta cu o machetă care, spun ei este de două ori mai rezistentă. Competiţia internaţională va avea loc în perioada 31 martie-3 aprilie în Boston, unde vor participa 30 de echipe din toată lumea. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita