Vremea se va răci la mijlocul săptămânii viitoare

Data publicării:
frig si ploaie - 6087214-Mediafax Foto-Octav Ganea

La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul şi în estul ţării, unde izolat vor fi ploi slabe sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în sudul Banatului şi pe litoral. Temperaturile minime se vor încadra între -2 şi 6 grade.

Luni, vremea va fi predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, în Dobrogea, Muntenia, sudul Banatului şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va creşte, valorile sale fiind mai mari decât cele normale.

În Bucureşti, la noapte, cerul va mai avea unele înnorări, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 3...5 grade.

Luni, În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât cea obişnuită pentru această dată, va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 2...3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, până în jurul a 0 grade. Presiunea atmosferică va creşte foarte puţin, valoarea sa fiind mai mare decât cea normală.

La mijlocul săptămânii sunt semnale că vremea se va răci şi că precipitaţiile se vor înmulţi. În jumătatea de est a ţării precipitaţiile vor fi mixte, în rest apar pe arii mai restrânse şi vor fi predominant sub formă de ploaie. La munte va ninge. Vântul va fi mai intens în sud-est.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...