Primul club de realitate virtuală din România

Data publicării:
realitate virtuala

Afacere inedită la Cluj-Napoca. Un tânăr pasionat de tehnologie a deschis primul club din România în care clienţii pot să urce pe Everest sau să înoate cu balenele, din fotoliu. Totul e posibil, desigur, cu ajutorul realităţii virtuale. Investiţia a fost de 20.000 de euro.

„Nu pot să descriu ceea ce simţi înăuntru. Eşti acolo. Îţi vibrează toate. Acceleraţia îi acceleraţie, comenziile comenzi, schimbătorul de viteze funcţionează foarte rapid”, spune un tânăr care a trecut prin inedita experiență.

Un circuit de formula 1 sau un câmp de lupte dintr-o zonă de război. Sunt doar câteva dintre locurile în care ajung, cu doar câteva click-uri, toţi cei care păşesc în sala de jocuri virtuale recent deschisă la Cluj-Napoca. Clienţii noi sunt iniţiaţi, înainte de a se lansa în experienţe ce îi pot marca.

„Am sa te rog pe tine să o fixezi pe ochi astfel încât în centru să se vadă clar. OK. Uită-te puţin în jur ca să vezi unde eşti. În faţă ai câteva opţiuni printre care şi learn to shoot. Mergem în poligonul de tragere”, îi explică instructorul unei tinere.

Printre cei pasionaţi de astfel de jocuri este Andra.

Când îţi pui ochelarii parcă te transpune cu totul în acea lume. Uiţi de decor. Parcă eşti cu adevărat acolo. Senzaţiile sunt foarte tari. Jocurile preferate sunt cele cu shootere şi horror, pentru că îţi creează senzaţii foarte reale. Chiar te sperii. Chiar simţi că eşti în acţiune”, spune Andra Trnka.

Pentru a ajunge, în doar câteva secunde, pe Muntele Everest, şi de-acolo, pe o corabie în apele Oceanului Atlantic e nevoie de echipament special.

Asta este casca, are o serie de senzori cu ajutorul cărora ea va fi localizată în spaţiu. Înăuntru avem două ecrane care simulează senzaţia de realitate virtuală spaţială”, explică Ciprian Chiș, proprietarul clubului.

„E super (Reporter: Te simţi ca într-o maşină de curse adevărată ?) Da, da. Mă gândesc că aşa ar fi într-o cursă de formula 1”, mărturisește un utilizator.

„Oricine poate să îşi ia acasă dispozitivele respective, dar, pe de o parte sunt destul de scumpe, financiar vorbind, ajung pe la 2.000 de euro şi în al doilea rând ai nevoie de spaţiu fizic Noi avem aici pentru fiecare post cam 10 mp”, explică Ciprian Chiș.

Pentru cei care vor să experimenteze realitatea virtuală, tariful este de 35 de lei pentru 30 de minute şi de 60 de lei pentru o oră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...