Spectacol astronomic în prima noapte a primăverii - planetele Jupiter și Venus vor părea că sunt aproape să se atingă pe cer

Data actualizării: Data publicării:
Cerul nopții cu Luna, Jupiter și Venus
În ultimele săptămâni, planetele au părut că se apropie tot mai mult una de cealaltă Foto: Profimedia Images

Prima noapte a primăverii calendaristice va oferi un spectacol astronomic pe cer – planetele Jupiter și Venus vor părea că sunt aproape de a se atinge pe cer, în ciuda faptului că distanța dintre ele este de aproximativ 600 de milioane de kilometri, scrie BBC.

Fenomenul de miercuri este denumit „conjuncție” în astronomie – atunci când o planetă pare că se apropie mult de o altă planetă, de o lună sau de o stea.

Strălucirea lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, și a lui Venus, cea mai luminoasă, vor crea un efect spectaculos, spun astronomii de la NASA. Spectatorii vor putea să vadă inclusiv patru dintre cele mai luminoase luni ale lui Jupiter.

În ultimele săptămâni, planetele au părut că se apropie tot mai mult una de cealaltă, însă distanța reală dintre ele este de aproximativ 600 de milioane de kilometri.

Conjuncțiile au loc frecvent în sistemul nostru solar pentru că „planetele orbitează în jurul Soarelui într-o formă aproximativ similară – eliptică – și, deci, au traiectorii similare pe cer”, informează NASA.

Astfel, deși aceste două planete intră des în conjuncție „fără vreo însemnătate astronomică”, spune NASA, „ele fac un spectacol frumos pe cer”.

Privitorii pasionați de urmărirea cerului, pot urmări planetele pe cerul nopții și cu ochiul liber, dacă cerul este senin și puțin „contaminat” de lumina artificială a orașului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita