AUSTRALIAN OPEN. Simona Halep, una dintre cele mai serioase rivale ale Serenei Williams - AFP

Data publicării:
SIMONA HALEP EFORT FIZIC - GETTY

"Serena Williams este marea favorită la titlu, dar Australian Open este un turneu la care adeseori apar surprize frumoase. Finalistă la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor, Halep visează să mai treacă un prag şi să câştige un turneu major. Ea va fi una dintre cele mai serioase rivale ale Serenei Williams, alături de Maria Şarapova şi Petra Kvitova. Serena speră să se impună la Australian Open, unde a câştigat cinci titluri, dar niciunul în ultimii cinci ani", scrie AFP, potrivit Mediafax.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, o va întâlni pe sportiva italiană Karin Knapp (51 WTA) în primul tur la Australian Open în noaptea de duminică spre luni, de la ora 02.00. Meciul este programat la ora locală 11.00, pe Rod Laver Arena.

Principala favorită a competiţiei, americanca Serena Williams, o va întâlni pe Alison van Uytvanck din Belgia, numărul 106 mondial.

Simona Halep nu şi-a stabilit un obiectiv clar la Australian Open. "Vreau să câştig cât mai multe meciuri, dar va fi foarte greu să ajung în semifinale sau în finală", a spus a treia jucătoare a lumii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...