Campion mondial, mort la 23 de ani

Data publicării:
GettyImages-non jin-kyu

Foto: Gulliver/Getty Images

În 2011, tănărul sportiv a stabilit două recorduri mondiale pe distanțele de 1,500 de metri și 3,000 de metri și a câștigat în același an, titlul mondial la Campionatele Uninunii Internaționale de Patinaj.

A descoperit că suferă de o tumoare benignă la umărul stâng în septembrie 2013, dar a întârziat să se opereze pentru a putea să concureze la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014.

Cu toate acestea, Noh și-a rupt cotul în timpul antrenamentelor, cu o lună înainte de Jocurile Olimpice. Analizele au indicat că a dezvoltat osteosarcom, un tip de cancer osos, tumora ajungând la 13 centimetri.

În 2015, cu ajutorul tratamentului, starea de sănătate a lui Noh Jin-kiu s-a îmbunătățit și acesta declara că și-ar dori să concureze la Olimpiada de la Beijing, din 2022

Cu toate acestea, starea sa de sănătate s-a agravat și a decedat în cursul zilei de duminică.

Campioana olimpică Jorien ter Mors, și-a prezentat condoleanțele pe Twitter spunând că sportul a „pierdut unul dintre cei mai buni”. Un alt omagiu a venit și din partea campioanei olimpice medaliată cu argint, Arianna Fontana, care a declarat pe pagina personală de Facebook, că Noh a învățat-o „ce înseamnă să fii un adevărat campion”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...