Michael Schumacher: Alonso și Raikkonen la Ferrari, un amestec exploziv

Data publicării:
131068 131068 michael Schumacher

Foto: digisport.ro 

„Ferrari cu Fernando şi Kimi, asta sună ca un amestec exploziv”, a spus Michael Schumacher.

Germanul a făcut această declaraţie la două zile după anunţul privind revenirea lui Raikkonen în sezonul viitor la Ferrari, unde finlandezul va fi colegul lui Alonso, care l-a înlocuit la sfârşitul anului 2009.

Multiplul campion a precizat că această combinaţie de piloţi va constitui o „concurenţă dură” pentru celelalte echipe, potrivit Digi Sport.

Finlandezul va forma, împreună cu Alonso (32 de ani), o pereche experimentată, care a câştigat 52 de GP-uri de Formula 1 (Alonso 32 şi Raikkonen 20) şi trei titluri mondiae (Alonso două şi Raikkonen unul).

Este o situaţie inedită pentru Ferrari, echipă la care în mod tradiţional a existat un pilot numărul 1 şi un pilot numărul 2.

În urmă cu două zile Ferrari a anunţat numele noului pilot al scuderiei pentru sezonul 2014 în condițiile în care Felipe Massa a anunțat pe Twitter că anul viitor va schimba gruparea.

Kimi a mai pilotat pentru Ferrari între 2007 şi 2009 şi a adus italienilor ultimul titlu mondial.

Neoficial, salariul nordicului va fi de 20 de milioane de euro pe an. Raikkonen este primul pilot din ultimii 20 care a reușit o astfel de revenire spectaculoasă la Ferrari - în 1993, austriacul Gerhard Berger a făcut o mutare asemănătoare, dupa ce în 1989 semnase cu McLaren. În prezent, Kimi, pilot Lotus F1, se află pe locul 4 în clasamentul general, cu 134 de puncte. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...