Simona Halep a explicat incidentul de la Madrid: „Nu sunt cea mai bună prietenă cu Irina, dar nici nu ne-am certat”

Data publicării:
simona begu-1

Simona a explicat la Otopeni de ce concursul din capitala Spaniei e unul special pentru ea, mai ales acum, după ce a obținut acolo trofeul: „De orice titlu am nevoie, dar, fiind la Madrid, e mult mai special și sunt foarte bucuroasă că am putut să-l câștig. A fost o săptămână de vis și mi-a dat multă încredere. A fost o atmosferă foarte plăcută, mulți români în tribună, mulți prieteni care au venit să mă vadă, multe persoane importante din viața mea. M-am simțit ca acasă și probabil de aceea am jucat aproape cel mai bun tenis al meu”.

Simona a analizat evoluția sa din capitala iberică și punctele forte pe care le-a avut: „Sunt mult mai agresivă, am mai multă încredere, am făcut un joc bun și vreau să-l mențin la fel. Așa este stilul meu și vreau să progresez în stilul acesta”.

Simona a explicat și cu ce gânduri va merge la Paris, pentru al doilea Grand Slam al anului, turneul de la Roland Garros: „Nu mă gândesc la rezultat, mă gândesc la fel ca atunci când am mers la Madrid, doar să joc tenis și să ajung la cea mai înaltă formă a mea în ziua respectivă. Este un Grand Slam, îl consider un turneu normal. Am șansa mea, cum am avut în toate turneele de până acum, dar asta nu înseamnă că voi câștiga. Merg să joc, meci cu meci, și voi vedea cât de mult pot să câștig”.

La Madrid, Simona a eliminat-o în sferturi pe Irina Begu, după un meci ciudat, 6-3, 0-6, 6-1, la finalul căruia a spus că setul al doilea a fost cadou de Paște. Cele două s-au salutat extrem de rece la fileu, după joc. Simona a explicat incidentul: „Eu nu sunt nici cea mai bună prietenă cu Irina, dar nici nu ne certăm și nici nu ne-am certat. Suntem colege de tenis, la fel ca și până acum, de 10 ani, cu oricine din tenis sunt colegă. Nu știu ce s-a întâmplat, eu n-am jignit-o pe Irina cu nimic, doar am glumit când m-au întrebat de ce am dat setul doi așa ușor. Am zis un cadou de Paște, dar am râs și chiar a fost o glumă. Nu a fost cu intenție de jignire. N-am avut nimic cu Irina și n-am jignit-o. Dacă așa i s-a transmis, îmi pare rău”.

Simona va rămâne câteva zile în România înainte de la pleca spre Paris. La București a sosit și antrenorul ei, australianul Darren Cahill, alături de care se va pregăti în aceste zile. Turneul de la Roland Garros debutează pe 22 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...