Sportiv turc renegat de familie pentru că îl critică Erdogan

Data publicării:
Enes Kanter turc getty 1

Foto: Gulliver/GettyImages

Jucătorul în vârstă de 24 ani, care evoluează la Oklahoma City Thunder, a primit ameninţări cu moartea după criticile sale la adresa preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a doua zi după lovitura de stat eşuată din 15 iulie. Kanter şi-a manifestat de mai multe pe Twitter susţinerea pentru fostul imam septuagenar care trăieşte în exil în Statele Unite din 1999 şi căruia Ankara îi cere extrădarea.

Familia sa l-a renegat pe Kanter prin vocea tatălui său Mehmet, care a publicat o declaraţie scrisă. „Îmi cer scuze poporului turc că am un fiu ca el, pe care îl reneg. Noi nu vrem ca el să ne mai poarte numele. L-am avertizat deja referitor la acest subiect al legăturilor sale cu Gulen. Noi nu mai avem veşti de la el de ceva timp”, a explicat tatăl baschetbalistului.

Enes Kanter a reacţionat imediat pe Twitter: „Astăzi, la vârsta de 24 de ani, mi-am pierdut mama, tatăl, fratele şi toată familia. Părinţii mei nu mai vor să mă vadă”. Referindu-se la Gulen, el a adăugat: „Pe drumul desemnat de maestrul meu, mi-am sacrificat mama, tatăl, fratele şi întreaga mea familie”.

Enes Kanter nu este singurul sportiv turc aflat într-o astfel de situaţie. Fostul mare fotbalist Hakan Şukur, care nu şi-a ascuns niciodată simpatia pentru Gulen, a părăsit recent Turcia împreună cu familia sa pentru a se instala în California (vestul SUA), după o procedură penală pentru „insultă” la adresa preşedintelui turc.

Regimul turc a lansat, în urma loviturii de stat eşuate care a costat viaţa 273 de persoane, o epurare masivă în armată şi în serviciul public în general, concediind zeci de mii de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...