H. Duckadam s-a întâlnit cu D. Tusk: "Am aflat că e fan Barcelona, era dezamăgit după partida de aseară"

Data actualizării: Data publicării:
duckadam

La patru luni distanţă de la discursul care i-a cucerit pe români, Donald Tusk s-a întânit cu eroul care l-a inspirat: Helmuth Duckadam, la Sibiu.

Legendarul fotbalist a povestit pentru Jurnalul de Seară cum a decurs întâlnirea cu Donald Tusk.

„A fost un moment deosebit, cel în care Donald Tusk m-a invitat să ne cunoaştem la Sibiu într-un moment atât de important. Pentru mine şi familia mea va rămâne ceva deosebit. Întâlnirea a decurs mai mult decât plăcut.

După ce ne-am strâns mâna, m-am adresat cu „domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru discursul de la Ateneu”. Mi-a spus că ne adresăm cu Donald şi Helmuth.

Am făcut schimb de cadouri. Am vrut să i-l trimit pe al meu printr-o televiziune, dar el mi-a spus că nu, să ne întâlnim pe 8 mai, la Sibiu, vreau să te cunosc, şi dacă vreau sa îi dau ceva, sa îi dau personal.

I-am dat o pereche de mănuşi, le-a încercat, i-au fost bune, un tricou cu Steaua din 86, cu Donald Tusk nr. 1, şi o pălincă făcută de mine. Mi-a oferit o pălincă, puţin mai slabă, a recunoscut şi el, din oraşul dânsului, şi o carte cu Uniunea Europeană cu semnătura dumnealui.

Am aflat după acel discurs că şi el a jucat fotbal, nu la un nivel foarte mare, dar că e un pasionat al fotbalului. Poate de aceea în discursul său am fost şi eu inclus. Cu siguranţă a văzut partida de la Sevilla.

Am discutat despre fotbal, vreo jumătate de oră, am aflat că e fan al FC Barcelona şi era dezamăgit de partida de aseară că s-a calificat Liverpool.

Dupa jumătate de oră am simţit nevoia să mă retrag, ştiu câte probleme are pentru pregătirea zilei de mâine, mi-a spus că i-ar face plăcere să stea mai mult să vorbim despre fotbal.

Dacă s-a putut ca Helmuth Duckadam să se întâlnească cu preşedintele Consiliului European cred că totul e posibil. Important e să ne propunem mult mai mult ca să realizăm ceva”, a declarat pentru Digi24 Helmuth Duckadam.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Connect-R, despre momentul când fiica lui a fost la un pas de moarte: „Nu conștientizam că aș putea s-o pierd”
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"? Ce însemna inițial?
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia