CFR Cluj, egal cu Sevilla. O gafă „de curtea școlii” a dus la golul egalizator al spaniolilor

Data actualizării: Data publicării:
cfr cluj sevilla

CFR Cluj şi formaţia spaniolă Sevilla FC au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), joi seara, în şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, pe Stadion „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

VEDEȚI AICI GOLURILE ȘI CELE MAI IMPORTANTE FAZE

Campioana României a fost aproape de o victorie de răsunet şi doar o neatenţie în apărare a făcut-o să scape printre degete un rezultat de prestigiu, informează Agerpres.

Ciprian Deac (59 - penalty) a marcat golul ardelenilor, în timp ce pentru andaluzi a punctat Youssef En-Nesyri (82).

Într-un meci foarte tacticizat, prima ocazie i-a aparţinut lui Vinicius (7), al cărui şut din întoarcere a fost blocat de defensiva iberică.

Sevilla a avut o şansă notabilă în min. 13, când Ocampos a reluat acrobatic pe spate, la centrarea lui Suso, însă fără probleme pentru poarta lui Arlauskis.

CFR a avut o oportunitate bună în min. 25, dar Deac a ratat şutul din întoarcere, iar mingea s-a dus pe lângă poartă.

Cea mai mare ocazie a primei reprize s-a consumat în min. 33, când şutul lui Suso a fost deviat de olandezul de Jong în transversală.

Până la pauză, Camora (39) a expediat un şut în forţă, însă mingea s-a dus peste poartă.

CFR Cluj a început decisă partea secundă şi a pus presiune pe poarta andaluză, iar francezul Kounde a comis henţ în propriul careu, arbitrul Deniz Aytekin acordând penalty, după verificarea video. Ciprian Deac a transformat şi CFR a trecut în avantaj, la primul şut pe poartă al celor două echipe.

Sevilla a ieşit mai mult la joc, în căutarea egalării, dar Ocampos (68) a şutat în Djokovic din marginea careului mic, iar Jordan (75) a tras peste poartă.

Sevilla a egalat după o ieşire greşită la ofsaid a apărării clujene, olandezul de Jong a rămas liber în careu şi i-a pasat marocanului Youssef En-Nesyri, care a marcat simplu.

Oaspeţii putea obţine chiar victoria, însă Arlauskis a salvat golul la şutul la vinclu al lui Rony Lopes (90+3).

Meciul a început cu o întârziere de cinci minute, din cauza unor probleme de comunicare între arbitrul central şi camera VAR.

Sevilla a ajuns la cinci meciuri consecutive fără victorie în toate competiţiile, cea mai slabă serie a sa din aprilie 2018. Sevilla nu a reuşit să marcheze într-un singur meci din ultimele 25 jucate.

CFR nu primise gol acasă de zece partide în toate competiţiile.

Manşa secundă va avea loc pe 27 februarie, pe stadionul ''Ramon Sanchez Pizjuan'' din Sevilla.

CFR Cluj - Sevilla FC 1-1 (0-0)

Au marcat: Ciprian Deac (59 - penalty), respectiv Youssef En-Nesyri (82).
Cluj-Napoca, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu''
Europa League - şaisprezecimi de finală (tur)

Echipele de start:

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 4. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac, 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic, 7. Adrian Constantin Păun (28. Ovidiu Hoban, 74) - 90. Lacina Traore (99. Mario Rondon, 83), 9. Billel Omrani (23. Cătălin Golofca, 85).
Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Grzegorz Sandomierski - 6. Luis Aurelio, 21. Kevin Boli, 92. Mike Cestor.

Sevilla: 1. Tomas Vaclik - 16. Jesus Navas (căpitan; 51. Youssef En-Nesyri, 73), 12. Jules Kounde, 20. Diego Carlos, 18. Sergio Escudero - 24. Joan Jordan, 17. Nemanja Gudelj, 25. Fernando - 41. Suso (22. Franco Vazquez, 90+1), 19. Luuk de Jong, 5. Lucas Ocampos (7. Rony Lopes, 78).
Antrenor: Julen Lopetegui.
Rezerve neutilizate: 13. Yassine Bounou - 3. Sergi Gomez, 10. Ever Banega, 23. Sergio Reguilon.

Arbitru: Deniz Aytekin; arbitri asistenţi: Eduard Beitinger, Dominik Schaal; al patrulea oficial: Patrick Ittrich (toţi din Germania)
Arbitru video: Daniel Siebert, arbitru asistent video: Bibiana Steinhaus (ambii din Germania)
Delegat UEFA: Emil Ubias (Cehia), observator pentru arbitri: Jon Skjervold (Norvegia)
Cartonaşe galbene: Fernando (44), Reguilon (68).


ACTUALIZARE 21:40 - Sevilla egalează în minutul 82. En-Nesyri a primit mingea în fața porții goale de la De Jong și a înscris lejer.

ACTUALIZARE 20:02 - Deac marchează din penalty în minutul 58. Manea a centrat, iar fundașul Kounde a lovit mingea cu mâna în careu. Arbitrul a acordat penalty după ce a consultat VAR-ul.

DESFĂȘURAREA PARTIDEI, AICI.

În partida de joi, clujenii vor avea o misiune extrem de dificilă în faţa unor jucători precum Jesus Navas, Suso, Vazquez, Nolito sau Luuk De Jong.

În decursul a zece ani, FC Sevilla a cucerit nu mai puţin de 5 trofee Europa League, în sezoanele 2005-2006, 2006-2007, 2013-2014, 2014-2015 şi 2015-2016.

În 2019, CFR Cluj a reuşit să iasă dintr-o grupă extrem de grea din care au mai făcut parte Celtic, Lazio şi Rennes. În grupa E, CFR Cluj a încheiat pe locul 2, cu 12 puncte, în spatele lui Celtic. În faza grupelor, clujenii au înregistrat 4 victorii şi 2 înfrângeri.

„Favorita e clar Sevilla, au 20 de jucători valoroşi, doi pe post. Trebuie să avem o organizare fantastică, o disciplină fantastică, un spirit de sacrificiu pe care nu l-am avut niciodată şi, foarte important, să avem şi puţin noroc, cum a avut Mirandes în cupă. Am văzut acel meci în care Sevilla a ratat foarte multe ocazii. Sper din tot sufletul că la meciul ăsta, să dăm două goluri dintr-un şut! Iar ce e pe poarta noastră, fie să meargă în bară, fie să fie apărat de Arlauskis. Din păcate, pe noi norocul ne-a cam lăsat în ultimul timp, în meciurile din campionat. Am avut 7-8 ocazii în două meciuri şi n-am marcat niciun gol”, a afirmat Dan Petrecescu, într-o conferință de presă.

Pentru că a reuşit să treacă de grupele Europa League, CFR Cluj a încasat 13 milioane de euro din partea UEFA.

Echipele de start

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, începe cu cea mai bună formulă posibilă, din care face parte şi Cristian Manea, meciul cu Sevilla FC, din şaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, joi, pe Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

Fundaşul dreapta Manea va juca astfel primele sale minute de la revenirea în Gruia după experienţa nefericită de la FCSB. Petrescu a optat pentru uns sistem 4-4-2, cu Vinicius şi Burcă în centrul apărării, Camora în flancul stâng, la mijloc se vor avea Deac, Bordeianu, Djokovic şi Păun, iar în atac au fost nominalizaţi Lacina Traore şi Omrani.

Sevilla a operat mai multe modificări faţă de ultimul său meci, 2-2 cu Espanyol, duminică, pe teren propriu. Sergi Gomez, Reguilon, Franco Vazquez, Ever Banega şi Youssef En-Nesyri au luat loc pe banca de rezerve, înlocuiţi cu Jules Kounde, Escudero, Joan Jordan, Gudelj şi Luuk de Jong.

CFR Cluj: 87. Giedrius Arlauskis - 4. Cristian Manea, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) - 10. Ciprian Deac, 37. Mihai Bordeianu, 8. Damjan Djokovic, 7. Adrian Constantin Păun - 90. Lacina Traore, 9. Billel Omrani.
Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve: 12. Grzegorz Sandomierski - 6. Luis Aurelio, 21. Kevin Boli, 23. Cătălin Golofca, 28. Ovidiu Hoban, 92. Mike Cestor, 99. Mario Rondon.

Sevilla: 1. Tomas Vaclik - 16. Jesus Navas (căpitan), 12. Jules Kounde, 20. Diego Carlos, 18. Sergio Escudero - 24. Joan Jordan, 17. Nemanja Gudelj, 25. Fernando - 41. Suso, 19. Luuk de Jong, 5. Lucas Ocampos.
Antrenor: Julen Lopetegui.
Rezerve: 13. Yassine Bounou - 3. Sergi Gomez, 7. Rony Lopes, 10. Ever Banega, 22. Franco Vazquez, 23. Sergio Reguilon, 51. Youssef En-Nesyri.

Arbitru: Deniz Aytekin; arbitri asistenţi: Eduard Beitinger, Dominik Schaal; al patrulea oficial: Patrick Ittrich (toţi din Germania)
Arbitru video: Daniel Siebert, arbitru asistent video: Bibiana Steinhaus (ambii din Germania)
Delegat UEFA: Emil Ubias (Cehia), observator pentru arbitri: Jon Skjervold (Norvegia)

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri