O echipă de fotbal din Tunisia a rămas fără jucători după ce toți au fugit în Europa

Data publicării:
jucator de fotbal
Sursa foto: Profimedia Images

Un club de fotbal care evoluează în liga a patra a campionatului tunisian şi-a suspendat activităţile după emigrarea ilegală a aproximativ treizeci de jucători ai săi în Europa, a anunţat marţi preşedintele grupării, Jamil Meftahi, scrie AFP.

În ultimii trei ani, nu mai puţin de 32 de jucători de la clubul de amatori Ghardimaou au emigrat ilegal în Europa, a declarat, pentru AFP, Meftahi.

"Am oprit activitatea şi am suspendat meciurile acum 20 de zile", a menţionat acesta.

El a pus "exodul" pe seama "lipsei de resurse financiare". "Nu putem cumpăra echipament, tricouri, încălţăminte sportivă. Jucătorii nu beneficiază de niciun fel de subvenţii financiare", a arătat acesta.

Conform preşedintelui clubului, majoritatea jucătorilor, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, au ajuns în Europa "fie pe mare, fie mergând în Serbia (ţară pentru care tunisienii nu aveau nevoie de vize până de curând) şi apoi traversând ilegal graniţele în alte ţări", scrie Agerpres.

"Suspendarea activităţilor clubului va rămâne în vigoare până când vom găsi o soluţie cu Federaţia tunisiană de fotbal", a adăugat Meftahi.

Ghardimaou este un oraş de graniţă cu Algeria, situat în nord-vestul ţării, o zonă marginală care depinde foarte mult de agricultură.

În ultimii ani, emigrarea clandestină a sportivilor tunisieni a devenit din ce în ce mai frecventă.

La mijlocul lunii februarie, clubul Avenir Sportif din Rejiche a anunţat că portarul de rezervă Khalil Zaouli, un tânăr de 19 ani, a emigrat ilegal în Italia, din cauza "dificultăţilor financiare ale clubului".

Tunisia, ale cărei porţiuni de coastă se află la mai puţin de 150 de kilometri de insula italiană Lampedusa, înregistrează regulat încercări ale migranţilor, în principal din ţările africane subsahariane, de a pleca în Italia.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita