VIDEO. Hat-trick-ul cu Aalborg l-a trimis pe Keșeru în istoria Europa League

Data publicării:
318853 318853 keseru gol steaua

La pauză s-a intrat cu 0-0, dar echilibrul a fost rupt definitiv după pauză, imediat după ce Steaua a deschis scorul prin Sânmărtean. La 1-0, portarul danezilor l-a faultat pe Keșeru aproape de linia porții, iar arbitrul a dictat lovitură de la 11 metri și eliminar.

11 minute i-au trebuit lui Keșeru pentru a marca de 3 ori

Rusescu a transformat, iar Keșeru și-a început apoi recitalul. A marcat mai întâi în minutul 61, cu un șut perfect din careu, iar apoi a majorat diferența la 5-0 în minutul 65. Tabela a fost modificată din nou de Keșeru, care a finalizat cu eleganță după pasa lui Chipciu (72). "Hat-trick"-ul a fost realizat de internaționalul român în doar 11 minute!

Astfel, Keșeru a marcat cel mai rapid "hat-trick" din scurta istorie a UEFA Europa League, din momentul în care s-a "rebranduit" sub numele actual, în 2009. Atacantul roş-albastru a depăşit precedentul record, de 14 minute, stabilit de Steven Gerrard în meciul Liverpool-Napoli din 4 noiembrie 2010. Totodată, Keşeru a reuşit cea mai rapidă "triplă" din cupele europene din iulie 2013 încoace. Atunci, zambianul Joseph Mulenga înscria un hat-trick în 9 minute (44, 48, 53), în meciul Utrecht-Differdange, din turul doi preliminar al UEL.

Rezultatele primei etape din grupele Ligii Europa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...