Steagurile Rusiei au fost interzise în tribune la Australian Open, după ce au fost fluturate la meciul unei ucrainence

Data publicării:
Un fan ţine steagul Rusiei la un meci de la Australian Open
Suporterii prezenţi la Australian Open nu mai au voie să vină în tribune cu steaguri ruseşti. Foto: Profimedia Images

Organizatorii turneului de tenis Australian Open au decis să interzică prezenţa spectatorilor cu steaguri ale Rusiei sau ale Belarusului în tribune, după ce un fan a fluturat un drapel rusesc la meciul dintre jucătoarea Kateryna Baindl, din Ucraina şi Kamilla Rakhimova, din Rusia, scrie BBC.

Iniţial spectatorilor li s-a spus că pot veni cu steaguri în tribune, atâta timp cât nu "deranjează".

Însă suporterii ucraineni aflaţi la meci s-au plâns că suporterii ruşi au şicanat-o pe Baindl.

"Nu este deloc sigur, avem un război în desfăşurare. Este un teren mic, iar acei suporteri erau foarte aproape de jucătoare, era un element de intimidare prezent acolo", a declarat unul dintre ucraneni.

Însă suporterii ruşi au declarat că nu făceau altceva decât să o susţină pe jucătoarea din Rusia.

"Oamenii pot vedea gesturile noastre ca fiind grosolane, dar nu făceam altceva decât să ne comportăm ca nişte suporteri normali. Nu am ridiculizat-o sau jignit-o (pe Baindl n.r.)", a declarat unul dintre ei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ambasadorul Ucrainei din Australia a cerut organizatorilor turneului să ia măsuri.

Interdicţia steagurilor ruseşti şi bieloruse a intrat deja în vigoare, au anunţat organizatorii.

"Vom continua să discutăm cu jucătorii şi suporterii pentru a ne asigura că jocurile de tenis au loc într-un mediu propice", se arată într-un comunicat.

Sportivii din Rusia şi Belarus nu mai au voie să-şi reprezinte ţara în mai multe sporturi, printre care şi tenisul, de la invazia în Ucraina de anul trecut.

Aceştia concurează sub un steag neutru, la Australian Open. La turneul de la Wimbledon, din 2022, însă, aceştia au fost excluşi.

Guvernul local din statul australian Victoria a lăudat decizia luată de organizatorii turneului de tenis.

"Invazia Ucrainei de către Rusia este un gest respingător. Violează drepturile omului şi a fost înlesnită şi susţinută de Belarus. Acţiunea aceasta trimite un mesaj conform căruia drepturile omului sunt importante, nu doar în sport, ci în toată comunitatea", se arată într-un comunicat.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...