Suporterii mai au de așteptat mult timp până vor reveni pe stadioane, spun oamenii de ştiinţă germani

Data publicării:
Real Madrid v Liverpool - UEFA Champions League Final
Galeria FC Liverpool, una dintre cele mai spectaculoase din lume. Foto: David Ramos / Getty Images

Suporterii germani vor trebui să aştepte cel puţin 12 luni înainte de a asista din tribune la meciurile de fotbal, a opinat Gerald Haug, preşedintele academiei de ştiinţe Leopoldina din Halle, citat de DPA.

Conform omului de ştiinţă german, în cel mai negru scenariu, fanii vor putea intra din nou pe stadioane abia în toamna anului 2021.

''Cu siguranţă vor trece mai multe luni, dar s-ar putea ajunge şi până la un an şi jumătate'', a declarat Haug la televiziunea publică ARD, adăugând că ''nu ar fi înţeleaptă o decizie redeschidere a stadioanelor'' până când nu există un vaccin, scrie Agerpres.

Fotbalul german a fost suspendat la mijlocul lunii martie din cauza pandemiei de coronavirus, dar Liga germană (DFL) plănuieşte reluarea sezonului cu meciuri fără spectatori din luna mai. Vineri are loc o adunare generală extraordinară a DFL, care va decide soarta sezonului 2019/2020. Dacă sezonul va continua, cluburile vor putea beneficia de 750 milioane euro provenind din drepturi de televizare şi sponsorizări.

Oamenii de ştiinţă estimează că la sfârşitul anului, în cel mai bun caz, va fi creat un vaccin contra bolii Covid-19.

Academia naţională de ştiinţe Leopoldina a publicat luni un raport de 16 pagini, care cuprinde acţiuni posibile pentru relaxarea restricţiilor din ţară. Cancelarul german Angela Merkel a subliniat importanţa acestui studiu, dar Haug atrage atenţia că factorul politic este cel care decide programul ce trebuie impus în privinţa relaxării restricţiilor.

Actualele restricţii din Germania expiră pe 19 aprilie, iar cancelarul Merkel şi prim-miniştrii landurilor federale urmează să se reunească miercuri pentru a discuta următorii paşi.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...