CTP: Important e că joacă altceva, e o altă Simona. Perspectivele par excepționale

Data actualizării: Data publicării:
ctp maini explica

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu laudă jocul pe care l-a făcut Simona Halep cu letona Jelena Ostapenko și progresele pe care le-a făcut, spunând că "Simona joacă altceva, e o altă Simona," iar perspectivele par excepționale. 

„Nu ştiu dacă mi-am dorit vreodată de când mă uit la tenis să câştige cineva, un român, o româncă, un meci aşa cum mi-am dorit această victorie a Simonei. Mi-amintesc în clipa asta cum mi-a răspuns Simona când i-am spus "Ai să uiţi în câteva zile ce s-a întâmplat la Roland Garros" şi mi-a răspuns după două săptămâni, după 3 săptămâni "n-am uitat nici acum". A ros-o îngrozitor acea înfrângere nemeritată într-un fel în faţa lui Ostapenko. Acum Simona e cu adevărat numărul 1 mondial,” a precizat Cristian Tudor Popescu.

Cristian Tudor Popescu spune că meciul câştigat în faţa Mariei Şarapova de acum 3 zile a fost decisiv pentru stilul de joc al româncei: „S-a spart bariera. De acolo Simona a început să atace, nu numai s-a apărat cu jocul ei formidabil defensiv cu care a ajuns nr 2 mondial, ci şi a început să atace în faţa unei plesnitoare, cum este Şarapova şi cum este şi Ostapenko.”

Jurnalistul crede că noul stil de joc al Simonei i-ar putea aduce victorii şi mai mari.

"Nu are mare importanță locul 1. Desigur, e minunat că o româncă este în premieră absolută numărul 1 mondial în tenis. Dar nu acest numărul 1 pe care îl obține Simona este important. Valorile sunt egalizate acum la vârful tenisului feminim, în absența Serenei Williams și, oarecum prin rotație, obțin poziția 1. Important e că Simona joacă altceva, e o altă Simona, și cu jocul pe care l-a arătat la Beijing, cu barielele mentale, Sharapova și Ostapenko, pe care le-a spart, perspectivele par excepționale pentru Simona. Aștept cu nerăbdare Turneul Campioanelor, cu fizicul pe care îl are acum, și abia acum Simona poate câștiga Turneul Campioanelor și, anul viitor, un turneu de Grand Slam," a declarat jurnalistul.

"Istovită nu e, în niciun caz. E obosită psihic, fizic nu, în niciun caz, avea resurse. Important este să-ți păstrezi calmul în fața acelor torpile pe care le expediază Ostapenko. Ostapenko are un ritm de lovitură tare, cel mai puternic din circuitul WTA, în clipa de față, în absența Serenei Williams," spune Cristian Tudor Popescu.

"Dacă această jucătoare, pe care eu n-o simpatizez din cauza comportamentului pe teren, dacă se ordonează, dacă își schimbă comportamentul, are perspective în continuare," adaugă jurnalistul.

Simona Halep este prima sportivă din România care urcă pe primul loc în topul WTA, după un meci spectaculos contra letonei Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Beijing. 

Simona și-a luat astfel revanșa pentru finala pierdută la Roland Garros în fața lui Ostapenko. ‌În finala de la China Open, Halep o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre Petra Kvitova și Caroline Garcia. 

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...