Dubai, turneul răsturnărilor spectaculoase de scor. Pliskova, eliminată după ce a condus cu 5-1 în decisiv

Data publicării:
pliskova

Karolina Pliskova (Cehia), locul 5 WTA, a ratat calificarea în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Dubai, după ce a fost întrecută, cu 6-4, 1-6, 7-5, pe Su-Wei Hsieh (Taiwan), locul 31 WTA, scrie News.ro. 

Pliskova a condus cu scorul de 4-6, 6-1, 5-1, dar a pierdut şase ghemuri la rând, fără să ajungă la minge de meci. Hsieh s-a impus după o partidă care a durat două ore.

Ea va evolua în manşa următoare cu învingătoarea din meciul Viktoria Kuzmova (Slovacia), locul 46 WTA - Petra Kvitova (Cehia), locul 4 WTA.

Karolina Pliskova ar fi putut să o depăşească pe Simona Halep, locul 2 mondial, în ierarhia WTA , dacă ar fi câştigat turneul de la Dubai.

În acest moment, numai Petra Kvitova o mai poate întrece pe Halep, cu condiţia să câştige trofeul şi românca să nu ajungă în finală.

Tot în optimi, Bencic a întrecut-o, miercuri, cu scorul 6-4, 2-6, 7-6 (7) pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, după un meci dramatic, în care elveţianca a salvat (sau Sabalenka a ratat) şase mingi de meci.

Iar jucătoarea franceză Kristina Mladenovic, locul 67 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-5, 7-5, de spaniola Carla Suarez Navarro, locul 26 WTA. Mladenovic a condus cu 5-1 în primul set, în care a ratat şase mingi se set, patru la 5-2, una la 5-3 şi alta la 5-4. Navarro a revenit de la 0-40, la scorul de 2-5, şi a reuşit să ia şase ghemuri la rând.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta