Finala de tenis masculin la Australian Open: Federer - Cilic, duminică, de la 10:30

Data publicării:
colaj federer cilic_getty
Foto: Guliver/GettyImages

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 2 mondial, s-a calificat în finala Openului Australiei, după abandonul adversarului său, sud-coreeanul Hyeong Chung, în setul al doilea, la scorul de 6-1, 5-2, vineri la Melbourne, în semifinalele competiţiei, scrie Agerpres. Astfel, în finala de la Melbourne se vor duela Roger Federer și Marin Cilic. 

colaj federer cilic_getty
Foto: Guliver/GettyImages

Hyeong Chung (21 ani), unul dintre cei mai promiţători tineri jucători din circuitul mondial, a acuzat probleme la piciorul stâng, retrăgându-se de pe teren, după 62 minute de joc.

Roger Federer, în vârstă de 36 ani, este deţinătorul titlului la Australian Open, turneu pe care l-a câştigat de cinci ori până acum (2004, 2006, 2007, 2010, 2017), iar acum urmează să dispute a 30-a finală de Mare Şlem din cariera sa.

Jucătorul din Ţara Cantoanelor îl va avea ca adversar în finala programată duminică pe croatul Marin Cilic (29 ani), cap de serie numărul 6, care a trecut joi, în prima semifinală, de britanicul Kyle Edmund, în faţa căruia s-a impus în trei seturi: 6-2, 7-6 (7/4), 6-2.

Federer şi Cilic au disputat anul trecut finala turneului de la Wimbledon, câştigată fără probleme de elveţian (6-3, 6-1, 6-4).

Cei doi s-au întâlnit de nouă ori până acum în circuitul profesionist, opt dintre partide încheindu-se cu victoria lui Federer, care s-a înclinat o singură dată în faţa lui Cilic, în semifinalele US Open ediţia 2014, acesta fiind de altfel unicul turneu de Grand Slam câştigat de croat.

Roger Federer, cel mai titrat jucător din istoria tenisului, în era Open, speră să-şi treacă în palmares duminică al 20-lea titlu de Mare Şlem.

Anul trecut, elveţianul l-a învins în finala Australian Open pe marele său rival, spaniolul Rafael Nadal, la capătul unui meci în cinci seturi (6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3).

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...