În ce condiții poate urca Simona Halep pe locul 6 WTA

Data actualizării: Data publicării:
simona halep roland garros 2019
Simona Halep. Foto: Guliver/Getty Images

Simona Halep va urca o poziţie în clasamentul pe acest an, care o poate duce la Turneul Campioanelor, după victoria de miercuri, din optimile turneului WTA Eastbourne – simplu. Astfel, începând de luni, Halep se va afla pe locul 7, în urcare cu o poziţie faţă de locul actual.

Constănţeanca poate urca, după turneul din Marea Britanie, chiar pe locul 6. Are însă o sarcină destul de dificilă: trebuie să câştige finala. În acest moment, diferenţa de puncte faţă de locul 6, Belinda Bencic (Elveţia), este de aproape 300 de puncte. Liderul clasamentului pe 2019 este australianca Ashleigh Barty, potrivit MEDIAFAX.

Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului de la WTA Eastbourne – simplu, după un meci destul de complicat în faţa unei sportive din Slovenia, Polona Hercog (60 WTA). Partida a durat aproximativ două ore şi s-a încheiat în 3 seturi, scor 6-1; 4-6; 6-3. În runda următoare, Halep va da peste o jucătoare de top 10 WTA, Angelique Kerber (Germania; 5 WTA).

Clasamentul WTA Race 2019:

1. Ashleigh Barty – 4645

2. Petra Kvitova – 3525

3. Karolina Pliskova – 3456

4. Naomi Osaka – 3146

5. Kiki Bertens – 2961

6. Belinda Bencic – 2599

7. Marketa Vondrousova – 2350

8. Simona Halep – 2327

9. Johanna Konta – 1963

10. Bianca Andreescu – 1827

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cine este Robert Fico, premierul împușcat după o ședință de guvern. Care este starea lui după ce a fost operat
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Mutarea inteligentă a României prin care să obțină totul donând Patriot Ucrainei EXCLUSIV
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”