Sorana Cîrstea, în turul al doilea al Madrid Open

Data actualizării: Data publicării:
Tie Break Tens - New York
Foto: Guliver/GettyImages

Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a învins-o, duminică, pe sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 51 WTA, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-4, calificându-se în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory Madrid Open.

Tie Break Tens - New York
Foto: Guliver/GettyImages

Cîrstea s-a impus după un meci care a durat două ore şi trei minute şi în care a avut emoţii pe final, când Siniakova a revenit de la 1-5 în decisiv la 4-5 şi 30-0 pe serviciul jucătoarei din Târgovişte. Sorana Cîrstea a câştigat apoi patru puncte la rând şi a devenit a doua româncă în turul secund, după Irina Begu, locul 36 WTA, care a eliminat-o, sâmbătă, pe letona Jeelna Ostapenko, locul 5 WTA.

În faza următoare, Sorana Cîrstea o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14.

Calificarea în manşa a doua este recompensată cu un premiu de 36.775 de eruo şi cu 65 de puncte WTA.

Sâmbătă, Irina Begu (locul 36 WTA) a reușit o performanță extraordinară, eliminând-o din turneul de la Madrid pe una dintre favorite, Jelena Ostapenko (locul 5 WTA), campioana de la Roland Garros! Irina Begu s-a calificat în turul al doilea după ce a câștigat partida în două seturi, 6-3,6-3, într-o oră și 25 de minute! 

În faza următoare, Irina va juca împotriva învingătoarei din meciul Mihaela Buzărnescu - Maria Șarapova, partidă care începe duminică în jurul orei 16:00 și care poate fi urmărită LIVE VIDEO și TEXT, AICI.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Anya Taylor-Joy, alegere vestimentară mai mult decât îndrăzneață. Rochia mini din piele a lăsat-o aproape de...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
VIDEO Putin și-a încărcat avioanele cu rachete hipersonice cu focoase nucleare. Lovesc la 2.000 km
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Jennifer Lopez, singură și mai slabă ca oricând, pe covorul roșu, la premiera filmului "Atlas". Joacă rolul...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta