VIDEO. David Popovici, la revenirea în ţară de la Tokyo: „Am vrut să-i sperii pe americani, să le arăt un trailer despre ce vom face”

Data actualizării: Data publicării:
david popovici
David Popovici FOTO: Profimedia Images

Înotătorul român David Popovici s-a întors în ţară de la Tokyo și a declarat că în cadrul concursurilor de la Jocurile Olimpice a vrut doar să-i sperie un pic pe adversarii săi din Statele Unite ale Americii şi să le prezinte "un trailer" din ceea ce urmează să realizeze în anii următori.

"Nu am vrut decât să îi sperii un pic pe americani şi să le arăt doar un trailer pentru ceea ce vom face în următorii ani. Foarte tare m-a motivat faptul că ştiam că lumea este trează să mă vadă, am înotat cu gândul la voi, la toţi românii care s-au trezit dimineaţa să mă vadă. Asta m-a ajutat foarte mult, am împins foarte tare. Tokyo ca oraş nu prea l-am văzut, am fost izolaţi de lumea exterioară. A fost frumos, dar a fost obositor. Şi mă bucur că am reuşit să fiu în cel mai mare vârf de formă pe care l-aş fi putut să îl am şi să câştig această experienţă de la Jocurile Olimpice. Eu sunt destul de sigur că mă voi întoarce de la Paris cu o medalie, dar până la Paris mai sunt destul de multe concursuri. Toată lumea îşi doreşte câte ceva de la noi, numai că noi nu avem timp să îndeplinim dorinţele altora, avem timp doar să îndeplinim ceea ce vrem noi şi eu cred că am îndeplinit cu vârf şi măsură. Eu mi-am atins obiectivul la Tokyo, am fost peste. Acum scrie toată lumea ce vrea, dar eu mi-am îndeplinit cu mult obiectivele şi suntem mai mult decât satisfăcuţi, atât eu cât şi antrenorul meu", a declarat Popovici la Aeroportul Henri Coandă.

În ceea ce priveşte viitorul său, Popovici a afirmat că a primit multe oferte cu burse pentru a studia în străinătate şi că se va gândi la acest aspect în perioada următoare: "Oferte cu burse din străinătate au început să apară de mult timp, acum cu siguranţă s-au înmulţit, dar am amânat toate discuţiile după Jocurile Olimpice, pentru că aveam nevoie să mă concentrez pe treaba mea, şi nu pe factori exteriori.Chiar şi acum mai am o vacanţă şi discuţii abia după aia. E acolo în mintea mea, dar nu ştiu sigur ce voi face".

Tânărul înotător şi-a stabilit ca "obiectiv" în perioada următoare să mănânce un "sushi", pentru că nu a fost satisfăcut de cel din satul olimpic: "Pe lângă să dorm şi să vorbesc un pic cu prietenii, aş vrea să mănânc nişte sushi, pentru că ironic am mâncat sushi mai bun în România, decât ce am reuşit să mănânc în satul olimpic".

David Popovici (16 ani) a fost aşteptat la Aeroportul Henri Coandă de colegi şi profesori de la Colegiul Naţional "George Coşbuc", de comandantul CSA Steaua, Răzvan Bichir, reprezentanţi ai COSR şi membrii trupei Subcarpaţi.

"Nu mă aşteptam la o primire atât de frumoasă, mai ales ca au venit şi băieţii de la Subcarpaţi, sunt fanul lor. Şi colegii m-au surprins că au venit, mă bucur şi le mulţumesc frumos", a mai spus Popovici.

Comandantul clubului Steaua, Răzvan Bichir, a afirmat că, după prestaţia de la JO 2020, Popovici aparţine întregii ţări.

"David Popovici aparţinea clubului Steaua, acum aparţine României şi e o mare bucurie şi o mare mândrie. Ne bucurăm că am contribuit şi noi la performanţele pe care le-a avut. Ana Maria Popescu a obţinut o medalie, nu de argint, nu de aur, mai strălucitoare decât aurul. La vârsta ei şi condiţiile pe care le-a avut, cu operaţia avută, a demonstrat o forţă extraordinară, e ceva minunat. Noi speram la mai mult dar ce a realizat a fost extraordinar de bine", a declarat Răzvan Bichir, citat de Agerpres.

David Popovici a obţinut cele mai bune rezultate la Tokyo, locul patru la 200 m liber (la 2 sutimi de bronz) şi şapte la 100 m liber, iar Robert Glinţă a fost al optulea la 100 m spate. Au mai evoluat Daniel Martin şi Bianca Andreea Costea.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...