Un bărbat a căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei. I s-ar fi făcut rău şi a alunecat peste balustradă

Data publicării:
ambulanta accident
FOTO: Shutterstock

Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a alunecat peste balustradă.

„Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de pe un pasaj, situat în Sectorul 1. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul subunităţii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani”, a transmnis, marţi, Poliţia Capitalei, potrivit News.ro. 

Sursa citată a precizat că la adresă s-a deplasat şi un echipaj de prim-ajutor, care i-a acordat victimei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital, în stare conştientă.

„Din primele cercetări, s-a stabilit că, în timp ce bărbatul se afla deasupra pasajului, a acuzat o stare de rău, moment în care s-ar fi dezechilibrat şi a căzut peste balustradă. Cercetările sunt continuate de către Secţia 1 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, au mai precizat poliţiştii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri