Un elev de liceu a fost prins cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi. Explicația dată poliţiştilor

Data publicării:
elevi-la-scoala
Foto: Profimedia Images

Un elev de 17 ani din Lupeni, judeţul Hunedoara, a fost prins de poliţişti, în timpul unui control, cu un pistol cu gaz şi proiectile, ascunse în bancă, sub cărţi. El a susţinut că avea arma la el pentru a o duce, după cursuri, unei persoane pentru lucrări de întreţinere.

”Astăzi, 11 martie a.c., ca urmare a efectuării unei razii în municipiul Lupeni, poliţiştii Biroului Ordine Publică au identificat, într-o sală de clasă a unui liceu, un elev în vârstă de 17 ani care deţinea (în bancă, mascat sub cărţi) un pistol cu gaz şi 9 proiectile tip bilă. Acesta a declarat a introdus pistolul în sala de clasă întrucât intenţiona ca, după orele de curs, să îl ducă unei persoane pentru a efectua o lucrare de întreţinere”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Pistolul a fost ridicat de poliţişti şi urmează a fi expertizat de către specialiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Hunedoara, în funcţie de concluziile cărora urmează a se lua măsurile legale. Din primele informaţii reiese că este vorba, cel mai probabil, despre o armă neletală, nesupusă autorizării.

Conform sursei citate, cea mai recentă activitate preventivă a poliţiştilor la acel liceu a avut loc în 7 martie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...