Dacian Cioloș, „mai puțin mulțumit” de modul în care ministrul Curaj a tratat problema plagiatelor

Data publicării:
dacian ciolos fb

Foto: Facebook

Domnul Curaj a făcut multe lucruri pe partea de cercetare, a venit cu idei noi, aștept mai mult de la dânsul pe partea de învățământ preuniversitar. (...) Am fost mai puțin mulțumit de modul cum a tratat chestiunea cu plagiatele și cu doctoratele și cu școlile doctorale. La început au fost tergiversări, din punctul meu de vedere, ale legislației care trebuia adaptată, modificată. În cele din urmă am trecut și de acest pas și i-am spus că aștept să văd până la începutul lunii iunie care sunt rezultatele aplicării acestei legislații și îi voi judeca activitatea inclusiv din acest punct de vedere”, a spus premierul, la un post de televiziune.

Dacian Cioloș a adăugat că personal consideră problema doctoratelor o „chestiune esențială” pentru credibilitatea sistemului universitar.

Chiar dacă poate să pară un subiect punctual, pentru mine este o chestiune esențială. Nu putem accepta să lăsăm impresia că vrem să apărăm o persoană sau pe alta pe chestiuni de integritate. Și aici e chiar un risc de a pierde credibilitatea întregului sistem doctoral și a sistemului universitar din România. Nu e o chestiune legată de o persoană sau de alta, o persoană publică sau de alta, ci e o chestiune legată de credibilitatea sistemului doctoral”, a mai spus premierul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...