CNCD acuză Ministerul Educaţiei de discriminare pentru propunerea privind acordarea burselor doar elevilor din învăţământul de stat

Data publicării:
elevi-la-scoala
Foto: Profimedia Images

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării transmite Ministerului Educaţiei că acordarea burselor şcolare doar elevilor din instituţiile de învăţământ de stat este discriminatorie şi încalcă dreptul la educaţie al copiilor care aleg să studieze în şcoli confesionale sau private, potrivit News.ro.

Ministerul Educaţiei a cerut opinia CNCD cu privire la OUG pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr.198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr.199/2023.

Modificarea propusă de minister prevede următorul text: „Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse”.

Această modificarea exclude de la acordarea burselor elevii din şcolile confesionale şi private.

„Limitarea beneficiarilor de burse la categora elevilor de la cursurile cu frecvenţă de zi din învăţământul preuniversitar doar de stat încalcă principiul constituţional al egalităţii nediscriminării și principiul accesului în condiţii egale la exercitarea dreptului constituţional la învăţătură”, arată CNDC în documentul transmis Ministerului Educaţiei şi postat pe site-ul instituţiei”, arată CNCD în opinia transmisă Ministerului Educaţiei.

Potrivit CNCD, „prin această prevedere se creează un tratament diferenţiat între elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu de stat în comparaţie cu elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu particular, respectiv confesional, fără ca între aceste categorii de elevi să existe vreo distincţie relevantă”.

Instituţia se referă la mai multe prevederi constituţionale aplicabile în caură, respectiv „egalitatea în drepturi”, articolul 16 (1) „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; (2) Nimeni nu este mai presus de lege”.

În plus, Constituţia garantează „dreptul la învăţătură” - Articolul 32.

„În această speţă se încalcă accesul la dreptul la învăţătură în condiţii egale şi dreptul la protecţie a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor din Constituţie”, a mai transmis CNCD.

Instituţia concluzionează că a nu acorda acces în condiţii de egalitate la dreptul la sistemul de bursă elevilor din învăţământul preuniversitar privat, confesional în raport cu cel de la stat constituie o formă de discriminare directă;  încalcă principiul constituţional al egalităţii şi nediscriminării în faţa legii şi a autorităţilor publice și  se încalcă accesul la dreptul la învăţătură în condiţii egale şi dreptul la protecţie a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor.

În finalul documentului, CNCD recomandă Ministerului Educaţiei să nu facă distincţie în acordarea burselorm elevilor.

„Recomandăm Ministerului Educaţiei Naţionale să nu facă nicio distincţie în acordarea burselor între elevi din sistemul de învăţământ preuniversitar privat, confesional în raport cu cel de stat”, mai arată CNCD.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Familia Regală, la pământ! Prinţul William se pregăteşte să devine regele, ce se va întâmpla cu Harry şi...
Digi FM
Nicușor Dan, surprins într-un mall din București. A mers să-i cumpere haine fetiței sale dintr-un magazin cu...
Pro FM
Alexandru Ciucu, noi detalii despre căsnicia cu Alina Sorescu. De ce își ineau mâncarea separat: „Sunt niște...
Film Now
Marion Cotillard s-a despărțit de iubit, după 18 ani de relație și doi copii. Guillaume Canet a fost...
Adevarul
Polonia cere arme nucleare, România ezită. Fost șef de Stat Major: „N-am avea cu ce le apăra și am deveni...
Newsweek
OFICIAL Nu se virează nici în iulie banii la pensie. Mica Recalculare, amânată pe termen nelimitat
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Scarlett Johansson explică săruturile virale cu Jonathan Bailey: "E un tip adorabil, ce pot să spun?"
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget