Victor Ponta, la Congresul PC: Îl invidiez pe Voiculescu, cred că Băsescu îl urăşte mai mult. Lui îi spune motanul Felix, mie doar pisic

Data publicării:
ponta FB-2

Premierul a spus că nu va candida la Preşedinţie decât dacă va avea sprijinul PC. „Ca să îl liniştesc pe Daniel (Daniel Constantin – n.r.) o să câştigăm împreună alegerile prezidenţiale”, a spus Victor Ponta, la Congresul PC, fiind aplaudat pe participanţi.

„Cred că am o mică invidie pe domnul Voiculescu, cred că Băsescu îl urăşte pe el mai mult decât pe mine. Lui îi spune motanul Felix, mie doar pisic. Nu m-a ridicat la nivelul cel mai înalt. Vreau să îi amintesc ce i-am spus mai demult cu pisicul blând care zgârie rău, o să îl doară tot mai rău. O să o doară şi pe doamna cu blugi şi cu pantofii de 1000 de euro”, a spus Victor Ponta.

Congresul extraordinar al Partidului Conservator, în care se va alege preşedintele formaţiunii şi noua structură de conducere, a început, sâmbătă dimineaţă, la Romexpo, la eveniment fiind prezenţi, alături de liderii conservatori, preşedintele PSD, Victor Ponta şi liderul UNPR Gabriel Oprea.

Sloganul congresului PC este „Implică-te! Schimbarea începe acum!”. Conservatorii urmează să îşi aleagă în cadrul Congresului preşedintele, preşedintele executiv, prim-vicepreşedintele şi secretarul general.

Pentru preşedinţia partidului s-a înscris în cursă actualul preşedinte al partidului, Daniel Constantin.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...