Viorel Pașca, fermierul care și-a transformat casa în cămin pentru 127 de oameni ai străzii

Data publicării:
viorel pasca

„Aici a început totul. Era o casă veche, amărâtă, cu două camere mici în care am adus primii oameni”, povestește Viorel Pașca.

Într-o seară, am văzut la știri că au mai murit doi ani din cauza gerului. Având două camere goale. Am zis că nu e ok să stea camerele alea goale acolo, în timp ce alți oameni mor pe stradă”, mai spune gazda oamenilor fără adăpost.

Aşa că s-a dus la spitalul de la Oradea și s-a întors cu patru oameni fără adăpost, pe care medicii îi cazaseră peste iarnă, de milă, în saloane. La opt ani de la începutul misiunii pe care singur şi-a asumat-o, Viorel Paşca are acum grijă de 127 de suflete. Solidaritatea lui a impresionat lumea. A primit donaţii mai multe case pentru a-i găzdui pe cei fără noroc. Chiar şi o televiziune din Olanda i-a oferit sprijin. Iar rudele şi apropiaţii îl ajută în fiecare lună cu ce pot.

„Tata ne dădea făină pentru că avea pământ, avea grâu, ne dădea ouă, carne, un prieten a început să ne dea bani”, spune Viorel Pașca.

Fermierul este acum prieten şi binefăcător pentru cei cu care soarta a fost nemiloasă. Margareta Vasilovici, o fostă contabilă, trăieşte în căminul lui Viorel Paşca de doi ani. Fermierul a găsit-o pe străzi, cu o poveste impresionantă. A vândut casa pe care a avut-o, dar...

Am vândut ca să ajungă și la copii, dar cineva ne-a prostit și ne-am făcut de minune că am rămas și fără casă, fără nimic”, își amintește Margareta Vasilovici.

Fermierul este un binefăcător nu doar pentru doar pentru cei cărora le oferă adăpost. Viorel Paşca le-a dat un loc de muncă şi localnicilor. Trei menajere, două bucătărese şi o asistentă se ocupă zilnic de pensionarii lui.

„Azi vom avea la prânz orez cu legume, tocăniță de ficat și salată”, spune Anamaria Pater, bucătăreasă.

Viorel Paşca are un proiect ambiţios acum. Îşi doreşte ca oamenii nimănui să aibă din nou familii. Măcar adoptive. Cei care îi adoptă pe bătrâni nu trebuie să îi ia acasă ci doar să vină o dată la două săptămâni și să stea de vorbă cu ei, să povestească, să râdă, să îi asculte și să le strângă mâna.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...