Federaţia Operatorilor de Transport cere construcţia rapidă a autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni

Data publicării:
Santier autostrada Sibiu-Orastie - Mediafax Foto-Ovidiu Dumitru Matiu

Foto: MediafaxFoto

„Guvernul României, în ansamblul său şi Ministerul Transporturilor trebuie să conştientizeze că, fără autostradă, regiunea Moldova rămâne condamnată la sărăcie, fiind imperios necesară deschiderea reală spre vestul ţării. Facem un ultim apel la domnul prim-ministru Victor Ponta şi la domnul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, de a prioritiza realizarea autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, aceasta însemnând liantul care ar facilita apropierea regiunii Moldovei cât şi a Republicii Moldova de restul ţării, atât în ceea ce priveşte transportul rutier cât şi nivelul de trai”, se arată într-un comunicat al FORT citat de Mediafax.

Transportatorii amintesc că autostrada este finanţabilă cu fonduri europene, având un traseu de importanţă europeană, prin traversarea munţilor Carpaţi, conectarea României şi Ungariei cu Republica Moldova şi Ucraina şi scurtarea rutei europene Est-Vest, la nivel de autostradă, cu peste 300 kilometri.

„Beneficiile construcţiei acestei autostrăzi care ar lega regiunea de est a Uniunii Europene de regiunea de vest, cu tranzitul prin România, ar implica o creştere cu circa 30% a turismului şi a locurilor de muncă şi o majorare cu aproximativ 30% a exporturilor. Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni ar însemna o îmbunătăţire exponenţială de 50-60% a reţelei de transporturi a României”, mai arată asociaţia.

Fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a declarat că această autostradă ar putea fi finanţată cu bani din acciza la combustibil şi fonduri europene şi că lucrările de construcţie pot începe în 2015.

Actualul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a revizuit însă drastic targetul avansat de Dan Şova cu privire la construcţia de autostrăzi. Astfel, România ar trebui să construiască 656 kilometri de autostradă şi 2.226 kilometri de drumuri expres până în anul 2030, potrivit Master Planului de Transport, în condiţiile în care Şova promitea în aprilie 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni şi Sibiu-Piteşti, altă autostradă cerută insistent de transportatori, figurează în actualul Master Plan ca drumuri expres.

Versiunea revizuită a Master Planului General de Transport va fi prezentată până la 15 decembrie în Guvern, în primă lectură, Executivul urmând să decidă dacă acesta va fi adoptat sub forma unui proiect de lege pentru dezvoltarea infrastructurii de transport sau va fi adoptat prin HG.

Citiți și:
ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL. Autostrăzi construite cu piciorul pe frână
Autostrada Iași - Tg Mureș, reactualizată. Consilierii locali vor să obțină finanțare europeană pentru proiect
Lucian Boia: „Carol I a reușit să facă 3.000 de kilometri de cale ferată în 30 de ani. Să compărăm cu autostrăzile”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...