SUA avertizează China că nu-i va permite să „joace la două capete”. Xi Jinping vrea relații bune și cu Europa, dar și cu Putin

Data publicării:
blazonul departamentului de stat al Statelor Unite
Foto: Profimedia Images

Guvernul Statelor Unite nu este de acord ca dictatorul chinez, Xi Jinping, să „joace la două capete”, adică să consolideze legăturile Chinei atât cu Occidentul cât şi cu Rusia, a transmis, joi, diplomaţia americană. China „nu poate avea atât untul cât şi banii pentru unt”, a spus în faţa presei un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel.

China „nu poate juca la două capete și să dorească relaţii cu Europa şi cu alte ţări, în timp ce continuă să alimenteze cea mai mare ameninţare pentru securitatea europeană”, a declarat oficialul american, făcând referire la războiul din Ucraina.

În timp ce Occidentul sprijină deschis Ucraina în acest conflict cu arme şi muniţie, China încearcă să menţină o poziţie de echilibru pentru a păstra relaţii bune politice şi economice cu ambele tabere.

Totuşi, potrivit SUA, deşi China nu furnizează arme Rusiei, susţine indirect industria de apărare a acesteia din urmă prin vânzarea de diferite piese, componente şi echipamente, inclusiv componente de microelectronică.

Întrebat despre dorinţa exprimată recent de dictatorul Xi Jinping de a vedea revenirea păcii pe continentul european, acelaşi purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a răspuns: „Din punctul nostru de vedere, soluţia este simplă: Rusia nu are decât să se retragă din Ucraina”.

Xi Jinping l-a primit, joi, la Beijing, pe Vladimir Putin, după ce Xi a încheiat turneul său european în cadrul căruia s-a întâlnit cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...