Exerciţii NATO în Marea Neagră şi Europa

Data publicării:
fregata romaneasca ziua marinei

Pe fregata românească se află şi ministrul apărării, Mircea Duşa, care asistă la antrenamentele pe mare ale navelor NATO. Navelor de luptă li s-au alăturat două corvete, două nave purtătoare de rachete şi fregata „Mărăşeşti", din partea forţelor noastre navale, dar şi trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române.

Din păcate, vremea pare destul de nefavorabilă. La malul mării bate vântul tare, iar în larg ar putea fi furtună, transmite corespondentul Digi24 Constanța.

Prin aceste aplicaţii, militarii Alianţei Nord-Atlantice din fiecare stat membru urmăresc să îşi adapteze procedurile, armamentul şi tehnica de luptă. Gradul de complexitate al exerciţiilor creşte, de la o aplicaţie la alta, potrivit unor oficiali români.

Un alt exerciţiu militar începe luni şi la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii.

Exerciții NATO în Europa

Concomitent cu exerciţiile NATO din România, alianţa organizează şi alte antrenamente militare pe continent. Între 16 şi 20 martie, in baza aeriană americană Ramstein, din Germania, va avea loc un exerciţiu în care soldaţii vor simula diverse tehnici şi tactici de război electronic, pentru a fi pregătiţi să facă faţă unor atacuri. În aceeaşi perioadă, tot în Germania, ofiţerii NATO se vor antrena pentru situaţii care implică arme chimice, biologice şi nucleare.

Între 16 şi 26 martie, în Marea Britanie şi Norvegia are loc un exerciţiu care are ca scop asigurarea funcţionării centrelor de control ale NATO în cazul unor lupte navale.

Exerciții ale armatei ruse 

Şi armata rusă şi-a testat forţele. Peste 8.000 de artilerişti ruşi au testat, în Crimeea, Abhazia şi Osetia de Sud ultimele modele de lansatoare mobile de rachete şi tunuri autopropulsate. În regiunea Sverd-lovsk, din centrul Rusiei, au loc aplicaţii cu rachete balistice cu rază scurtă de acţiune. Iar în Kaliningrad, enclava rusească de la Marea Baltică, au fost testate sistemele de apărare aeriană.

În decembrie 2014, Ministerul rus al Apărării a anunţat că vrea să organizeze cel puţin 4.000 de aplicaţii militare în 2015.

Citiți și: 

VIDEO. Un convoi militar american a intrat în România. Șase nave NATO au acostat la malul Mării Negre
România plătește staționarea trupelor NATO

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”