PNL: Victor Ponta să lămurească situaţia curselor Tarom 

Data publicării:
avion tarom - mfax

Reacţia liberalilor a venit după ce mai mulţi parlamentari din Opoziţie nu au putut ajunge în Bucureşti, pentru a participa la activităţile Parlamentului, aceştia spunând că sunt blocaţi pe aeroporturi „în Banat, Crişana şi jumătate din Moldova”, scrie Mediafax. 

Potrivit unui comunicat de presă al liberalilor, „PNL suspecteză că PSD şi Victor Ponta se folosesc de instituţiile statului pentru a împiedica Opoziţia să fie prezentă la o dezbatere capitală pentru Statutul senatorilor şi deputaţilor”.

„PNL cere premierului Victor Ponta să lămurească, public, situaţia curselor TAROM prin care zeci de senatori şi deputaţi au fost impiedicaţi să ajungă la Parlament unde trebuie să se discute modificarea Statutului parlamentarilor. PNL solicită ca astăzi, în cel mai scurt timp, Statutul să fie supus modificării în plenul Parlamentului, astfel încât senatorii şi deputaţii Opoziţiei să poată contracara eventualele derapaje ale PSD”, au transmis liberalii. 

În cursul dimineţii de marţi, senatorul PNL Cristian Bodea a susţinut, într-o postare pe Facebook, că „zeci de parlamentari din opoziţie" ar fi blocaţi în aeroporturi în Banat, Crişana, jumătate din Moldova, el continuând: "Sigur nu are nicio legătură cu faptul că la ora 14.00 începe plenul comun intempestiv pus la cale de PSD”.

„Avionul de la Timişoara trebuia să plece la 8.45, cică decolăm abia la 12.30. Teoretic. La Iaşi aud că e la fel: 4 ore întârziere. Scuza aceeaşi: TAROM pretinde că s-au stricat ambele avioane şi trebuie să trimită altele”, a scris Bodea pe Facebook.

„Acum, la o numărătoare simplă avem câteva zeci de parlamentari din opoziţie blocaţi în aeroporturi: Banat, Crişana, jumătate din Moldova. Sigur nu are nicio legătură cu faptul că la ora 14.00 începe plenul comun intempestiv pus la cale de PSD. Şi nu va avea nicio legătură cu urletele lui Zgonea că PNL boicotează corectarea Statutului parlamentarilor. Da', siguuuuuur...”, a continuat el.

Câteva zeci de persoane aşteaptă, de aproximativ trei ore, în Aeroportul din Iaşi pentru a pleca către Bucureşti, întrucât cursa aeriană Tarom programată să decoleze spre Capitală marţi dimineaţă are întârziere, transmite corespondentul Mediafax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...