V. Ponta vizitează şantierul gazoductului Iași-Ungheni: Unii sunt cu munca, alţii cu circul

Data publicării:
gazoduct FB Ponta-1

„Mă duc să inspectez gazoductul Iaşi - Ungheni ca să arăt că unii sunt cu circul, iar alţii sunt cu munca. Unii sunt cu circul, iar alţii sunt cu lucrurile de făcut”, a declarat premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a venit în localitatea Sculeni, unul dintre cele patru puncte unde se lucrează în județul Iași, ca să vadă dacă se lucrează și care este stadiul lucrărilor.

Premierul le-a spus muncitorilor aflați pe șantier că este optimist că lucrările vor fi terminate în luna decembrie, așa cum a promis constructorul în data de 26 august, când tot prim-ministrul a inaugurat lucrările la gazoductul Iași-Ungheni.

Anunţul anulării licitaţiei pentru tronsonul de sub Prut al gazoductului a apărut ieri pe portalul unde statul îşi anunţă proiectele de achiziţii publice. Motivele invocate sunt erori şi omisiuni în documente, precum şi ineficienţa în cheltuirea banilor. Chiar şi aşa, oficialii susţin că licitaţia nu a fost revocată. Astăzi, statutul licititației apare ca fiind în desfășurare.

Este vorba de subtraversare, o porţiune de 700 de metri pentru care s-a făcut acum licitaţie, nu a fost nimic anulat, s-au solicitat nişte completări. Ea este validă”, a declarat Gheorghe Duţu, preşedinte Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

„Eu cu domnul Leancă am schimbat foaia ca să zic. Nu promitem, dar facem. Firma care a câştigat ambele contracte e o firmă foarte serioasă şi sunt convins că lucrările se vor efectua conform graficului”, a spus Victor Ponta.

Primul care s-a dus să inspecteze şantierul a fost însă preşedintele, prilej pentru Traian Băsescu să-i mai arunce critici premierului. Şeful statului a spus atunci că inaugurarea şantierului a fost un spectacol de imagine.

Noi am adus pe comisar aici şi pe doi miniştri să le arătam țevile aduse din altă parte”, a declarat Traian Băsescu.

Acest gazoduct, care va avea lungimea de 43 de kilometri, va conecta rețelele de gaze ale României și Republicii Moldova. Investiția este de 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro sunt bani din fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...